vineri, 17 mai 2013

Îți mulțumesc din suflet pentru că te iubesc




de Marin Preda- “Mărturisire”
 “Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea…..”
 “Cel ce pricepe viaţa stelelor pricepe şi iubirea omenească! Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei…..”
 
 
 

joi, 16 mai 2013

Medicamentele nu ne fac mai sănătoşi

Medicul american, Kirk Hamilton (specialist în nutriţie), povesteşte că un prieten de-al lui, în vârstă de 50 şi ceva de ani, încerca să obţină o nouă asigurare de sănătate pentru el şi soţia lui. În timp ce se afla la cumpărături, s-a întâlnit cu unul dintre reprezentanţii asigurărilor de sănătate care l-a întrebat câte medicamente ia zilnic.
Când acesta i-a răspuns reprezentantului că nici el şi nici soţia sa nu ia nici un medicament, acesta a rămas surprins. Tocmai de aceea, agentul de asigurări a repetat întrebarea deoarece, potrivit acestuia, sunt foarte rare cazurile în care persoanele în jur de 50 de ani, din Statele Unite, nu iau nici un medicament.

  • „Câteva vitamine pe zi, da, medicamente nu!”
Kirk Hamilton consideră că este de-a dreptul trist ceea ce se întâmplă şi că aşteptările noastre, ca şi societate, sunt total pe dos. El susţine că nu este împotriva medicamentelor atunci când sunt absolut necesare, dar scopul său este de a menţine oamenii cât mai departe de ele. Hamilton nu crede că o persoană în jur de 50 de ani ar trebui neapărat să ia medicamente. „Câteva vitamine pe zi, da, medicamente nu!”, spune el.
„Nu vreau să sune ipocrit ceea ce voi spune. Voi lua un Tylenol pentru o durere de cap sau un antibiotic pentru o reală infecţie, dar nu mă văd în postura de fi permanent sub un tratament medicamentos, niciodată! De asemenea, încerc să îmi trăiesc viaţa ca şi cum nu va trebui să iau niciodată medicamente. Aceasta este schimbarea pe care toţi ar trebui să o facem în mintea noastră. Dacă mergeţi la cabinetul unui medic cu speranţa să fiţi «reparaţi» cu ajutorul unor medicamente, vă înşelaţi. Ar trebui să mergeţi la un profesionist al sănătăţii doar pentru ca acesta să vă înveţe anumite lucruri, pentru a vă face o nouă asigurare şi, poate ocazional, pentru a obţine anumite medicamente de care aveţi nevoie pe moment”, declară doctorul Hamilton.
Tot el consideră că este ciudat, dar că se confruntă mereu în practica sa medicală cu această atitudine din partea pacienţilor: „Reparaţi-mă”. Dar indiferent că practicile medicale sunt tradiţionale sau alternative, toate au la bază această regulă: să nu vă aştepaţi ca medicamentele, suplimentele alimentare sau orice altă modalitate  medicală alternativă să fie un salt magic care să vă scape de toate problemele de sănătate. Cel mai bine este să faceţi mişcare în fiecare zi, să mâncaţi alimente sănătoase, să dormiţi mai mult, să relaţionaţi mai bine cu cei din jur şi vă veţi simţi mai bine.

  • Consumul de pastile cauzează decese în S.U.A
Suplimentele alimentare sunt, în mod evident, mult mai sigure decât produsele farmaceutice şi lucrează pentru o normalizare a biochimiei organismului. Dar ceea ce oamenii nu ştiu este că această cultură a consumului de pastile este prima din primele zece care cauzează decese în S.U.A. Anual, au fost constatate 100.000 de decese şi această cifră a fost înregistrată doar la pacienţii spitalizaţi. Cum pot fi minimizate aceste cifre? Folosiţi corect produsele farmaceutice, evident, doar când este absolut necesar, iar dacă nu este, daţi-le la o parte!
Iată un sfat dat de Hamilton: „Când mergeţi la cabinetul doctorului dumneavoastră şi vă sunt prescrise medicamentele, întrebaţi întotdeauna: «ce trebuie să fac sau să schimb pentru a scăpa de acest(e) medicament(e)?» Dacă nu întrebaţi acest lucru şi dacă nu încercaţi să aveţi această mentalitate, medicului dumneavoastră îi va fi mult mai simplu simplu doar să verifice dacă  vă luaţi corect medicamentele şi dacă nu au efecte secundare evidente”.
  • Medicamentele tratează simptomele, dar nu vindecă boala
Medicii care utilizează tehnici tradiţionale vor spune, pentru a se apăra, că nu au suficient timp pentru a discuta şi pentru a observa fiecare pacient în parte, în detaliu. Ei au foarte puţină experienţă în ceea ce priveşte efectele alimentelor asupra pacienţilor.
De asemenea, aceşti medici nu studiază alimentaţia, ca subiect principal şi nici nu încearcă să aplice biochimia nutriţională în rezolvarea problemelor de sănătate ale pacienţilor. Pentru ei, singura soluţie la orice este tratamentul medicamentos.
Din păcate, acest accent pus pe medicamente este cel care stă la baza educaţiei medicilor. Tot mai mulţi medici şi-au însuşit acest model şi tratează simptomele bolilor acute şi cronice numai cu medicamente.
Dar toate aceste medicamemte prescrise pentru bolile cronice tratează doar simptomele, însă nu vindecă boala însăşi. Pur şi simplu: pacienţii nu se vindecă în acest mod!
Dacă nu vă veţi schimba obiceiul de a lua tot timpul medicamente, veţi avea nevoie de acestea pentru tot restul vieţii. Mai mult decât atât, veţi fi supus reacţiilor adverse ale acestora, punându-vă chiar şi viaţa în pericol.
Este necesar să înţelegem că starea normală a omului nu este aceea de a fi bolnav, adică de a fi nevoiţi să luăm medicamente şi de a vizita frecvent medicul. Trebuie să fie exact opusul.
Doctorul Hamilton crede că pentru a fi sănătoşi, oamenii trebuie să adopte un stil de viaţă sănătos şi, în acelaşi timp, ei trebuie să îşi ocupe timpul cu activităţi care să le aducă bucurie. Aceste activităţi pot fi: realizarea unor fotografii în natură, fotbalul, dansul sau exerciţiile aerobice.
Dacă veţi adopta un stil de viaţă sănătos, atunci veţi fi cu mult înaintea acelor persoane care îşi petrec timpul în suferinţă şi frustrare. Dacă veţi prelua obiceiuri sănătoase, zilnice, vă veţi bucura de o sănătate de fier pe  termen lung. În loc să vizitaţi doctorul, să cheltuiţi o grămadă de bani pe medicamente, analize şi pe alte proceduri care nu sunt deloc plăcute, nu ar fi mai bine să vă trăiţi viaţa la maxim şi să vă faceţi bucurii (vouă şi celor din jur)? Depinde doar de dumneavoastră dacă vreţi să vă îmbunătăţiţi starea de sănătate şi să nu mai fiţi dependenţi de medicamente care produc mai mult rău decât bine.

  • Să ne axăm pe prevenire, nu pe tratament
Fiind un medic specializat în nutriţie, prevenirea bolilor şi medicină integrativă, dr. Kirk Hamilton susţine că dacă există un remediu pentru toate bolile cronice, acela este alimentaţia corectă. El pune accentul pe consumul alimentelor neprocesate, pe micronutrienţii denşi ce se află în legume şi fructe, precum şi pe legătura dintre trup, minte şi suflet.
Încă din 1983, el a avut un rol esenţial în orientarea pacienţilor spre calea sănătăţii optime. Din 2009, Kirk a găzduit propriul program de radio, intitulat „Fii astăzi sănătos”. El a intervievat sute de experţi de top din domeniul medical, inclusiv Joel Fuhrman, Dr. David Jenkins și Dr. Neal Barnard. Bazându-se pe o carieră de 28 de ani, Kirk a publicat cartea: „Fiţi sănătoşi – nouă paşi pentru o sănătate optimă”.
Cartea este un ghid pentru persoane fizice, profesionişti şi pentru factorii de decizie politică cu privire la modul de creare a unei noi paradigme a sănătăţii, care să nu mai fie axată pe tratament, ci pe prevenire.
Traducere şi editare: Raluca Florescu

Cauzele bolilor – Serghei N. Lazarev

Serghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor.
Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor:
Prima cauza:
Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.
Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui proces i s-a raliat medicina.
Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.
Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar pentru ca unii incearca sa patrunda in el, ci si pentru a ti se bloca subconstientul.
Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave.
Cercetarea structurilor karmice demonstreaza, in mod elocvent, la nivelul energetic, porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…”
Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.
Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om contine cate un set de programe care determina relatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ura, suparare pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu strictete ce ceea ce este  sadit in karma acestuia. De aceea exista oamnei care sunt in permanenta jigniti, care sufera traumatisme, care sunt invidiati, etc. In campul omului sunt continute programe informationale ale atitudinilor fata de le si programe ale atitudinii acestuia fata de alti oameni. Cand impotriva noastra se intreprinde ceva neplacut, nu e bine sa raspundem in acelasi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, insa la nivelul campului si la nivelul spiritual trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blandete, sa manifestam iubire fata de oameni li sa tinem minte ca orice neplacere este cauzata de imperfectiunea noastra. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli, ne amelioreaza destinul si sanatatea copiilor.
Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea constituie o tentativa de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci si asupra Universului, provocand deformatii ale structurii campului. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei care va urasc…”. Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a aceea ce numim “deochi”.
Foarte multe boli sunt puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cat e de periculos ca in perioadele de puternic avant sufletesc, cand sunt indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creste brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative.
De aceea, orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adancime, sau de care omul nu se poate debarasa timp indelungat reprezinta un mare pericol. Oamenii au incercat, in mod intuitiv, sa dezamorseze aceasta bomba, sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile au fost plansul, spartul veselei, injuraturile. Atunci cand insa supararea este tinuta timp indelungat ea devine de cateva ori mai periculoasa si loveste nu doar in cel care o tine dar si in copii lui. Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii, cand omul cere iertare pentru toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie. Daca acest lucru se face cu sinceritate, atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient.
Din pacate, sensul caintei este inteles intr-un mod gresit in prezent. Cainta, inainte de toate, nu este un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si niciodata sa nu-ti mai repeti greselile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in care o fapta trage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism cel care se caieste sau in crestinism talharul rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decat un sfant pentru ca ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decat un om cu karma curata pentru a trai intreaga viata in sanctitate.
Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi, iar daca incalcam legile eticii, acestia pot fi pedepsiti impreuna cu noi.
Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si inapoi. Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit, dar si mai greu de oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire si facere de bine. In ultimii 300 de ani noi traim din inertia acestei miscari, fara sa depunem eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si neintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate si doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor determina gradul sau de protectie impotriva nenorocirilor.
Cauza a doua:
Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea, pentru ca, inaine de a ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri.
Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.
In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate in campul sau. Daca mama sau tatal s-au dezis in acest timp de copil iar in timpul unui scandal intre soti acest lucru se poate intampla si la nivelul subconstientului, in mod automat copilul mosteneste nu numai programul propriilor copii dar si al Universului. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul reactioneaza in mod corespunzator. Blocarea acestui program este posibila numai prin aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru disparitia familiei este inevitabila.
Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decat copii stramosilor nostri. Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrandu-ne mai ales in directia orientarii lor profesionale, asupra bunastarii materiale viitoare a urmasilor nostri. Pana la nastere, fatul interactioneaza puternic cu lumea inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice exercita o puternica influenta structura spirituala si comportamentul etic al mamei. In luna a cincea, fatul, daca este in comuniune cu Dumnezeu, primeste de la El o suma de calitati. In lunile 3 si 4 femeia trece niste incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate forme si de modul in care acestea sunt trecute depinde caracterul si viata viitorului copil. Orientarea catre valorile spirituale sa fie mai puternica decat toate celelalte tendinte.
Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul ei si de aceea trairile emotive ale mamei se rasfrang asupra copilului. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru el. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.
Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul inforenergetic al parintilor, inca inainte de conceptie. In momentul conceptiei, ele deja exista si-i determina viitorul. De aceea daca parintii au dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestro structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Extrem de negativ se repercuteaza asupra structurilor campului viitorului copil planificarea brutala a sexului acestuia, dorinta unuia dintre parinti de a avea numai baiat sau numai fata. Chiar si numai simpla indoiala asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scapa de el, constituie o demolare a destinului sau, a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si solidaritate cu oamenii.
Este foarte important ca in timpul bolii copilului sa cream conditii pentru insanatosirea lui corecta. Parintii trebuie sa se gandeasca inainte de toate la spiritul copilului si abia dupa aceea la trupul sau. Din acest motiv indoparea copilului cu medicamente si mancare nu poate decat sa-i faca un rau. Cu iubirea poti vindeca dar cu atasamentul poti dor sa faci rau. De aceea in timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica si chiar de regimul alimentar al parintilor. Renuntarea la carne, alcool, delicatese, supraalimentarea sunt chiar mai importante pentru parinti decat pentru copii. Orice suparari si reprosuri ale parintilor, unul fata de celalalt car si fata de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufleteasca a parintilor este starea sufletului si trupului copilului. Pentru a-l pazi pe copil de boli si necazuri parintii trebuie sa inteleaga lucrul cel mai important: copilul trebuie sa fie sanatos sufleteste.
Lipsa dorintei de a invata apare la copil foarte simplu. In timpul sarcinii mama se debaraseaza de sentimentele fata de sot, de sopii sau fata de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a campului informational al Universului care blocheaza capacitatile copilului de a lucra cu informatia. Copilului ii vine greu sa invete si el refuza sa faca acest lucru. O mama iubitoare care nu-si permite si nu permite nimanui sa se indoiasca de sentimentul de dragoste si de comuniune cu Divinitatea, va da nastere unor copii talentati.
Numele dat copilului se intipareste in campul sau bioenergetic si depinde de karma aceluia al carui nume il poarta. Inainte copiilor li se dadeau nume de sfinti – si nu era deloc intamplator. Karma sacrosanta, pura a sfantului se unea cu cea a copilului protejandu-l si actionand in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude, riscam deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care i-a luat, adica odata cu numele, si o parte din karma, copilul. De aceea, dandu-i copilului numele unui muritor, este necesara blocarea partii negative a karmei, rugandu-ne la Dumnezeu in gand ca in numele copilului sa intre numai ceea ce este luminos, ce aspira spre dragoste, comuniune, noblete, spre Dumnezeu, in numele acelui om in cinstea caruia ne botezam copilul.
Multe femei stiu ca sanatatea li-se amelioreaza dupa nasterea copiilor. Iubirea pe care o nutreste mama pentru copil ii innobileaza structurile campului ei ameliorandu-i starea fizica. Dar mai este o cauza pe care oamenii n-o banuiesc. Mama transfera bolile sale copilului, adica tulburarile sanatatii prin care mama iti ispasesete propria karma, trec in campul copilului iar acesta incepe sa fie bolnav. Karma se imparte intre copil si mama. Cum se recunosc deformarile din campul copilului? Copii sufera de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.
Nu-i promiteti niciodata copilului ca-i veti cumpara delicatese sau jucarii. Copilul trebuie sa se gandesca la satisfactii spirituale. Promiteti-i ca-l veti duce la teatru, la muzeu. Omul viseaza la nivelul unor structuri foarte fine ale campului iar penetrarea in acele zone a ceea ce este material, pamantesc coboara incredibil de jos omul. Faceti-i cadouri cand nu se asteapta. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale, in schimbul unor rezultate la invatatura sau a cuminteniei face din el un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. In acest mod ea, fara sa vrea, creeaza un program de nimicire a tot ceea ce e sfant in favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost si principala cauza a disparitiei civilizatiilor precedente.
Omul care iubeste, nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o crima imensa. Daca ne luam dupa logica obisnuita, sterilitatea poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Insa distrugand iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei, cat si ale barbatului. Copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste structuri deformate ale spiritului. Organismul feminin blocheaza aceasta posibilitate, refuza sa conceapa un copil care sa fie grav bolnav sa moara sau sa faca rau altora. Noi consideram in mod obisnuit ca aceasta este o boala si ne luptam cu noi insine, cu propriul organism care incearca sa ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasa sa pacatuiesti” se spune in Biblie.
Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul capului determinate de sentimentul de ura din structurile stabile ale campului uman. Aceste structuri nu dispar dupa interventia chirurgicala de indepartare a miopiei ci continua actiunile distructive la nivelul campului, se transfera asupra acestor organe sau asupra paramentrilor spirituali ai omului.
Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si si copii lor.
Cauza a treia:
In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-i vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata, in alimentatie, a verdeturilor.
Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oamnei reprezinta un traumatism aplicat omului impotriva acestea sunt indreptate si in acelati timp, distrugerea prorpiilor structuri karmice. Cuantul intensifica orice program. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau.
Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistrugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficient sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostru e intr-atat de deformat, incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritatii sufletului si a trupului. In situatia actuala, principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficient sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri. “Iubiti-va dusmanii” este un apel la esenta spirituala a omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic.
Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea: “Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate, iar mie rabdare”, se va asigura impotriva multor pacate.
Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati – caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”.
Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca iti mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-ti va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa.
Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul de asemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme, pentru ca in permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv, dar si cel mai politicos din lume.
Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferi; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa.
Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si, prin aceasta, favorizati destramarea spiritului.
Cauza a patra:
Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influentarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului. Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea. Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri, emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit. El condamna copii “vampirului” la niste boli grave, intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt supusi vampirismului, fie ei insisi vor deveni vampiri si vor continua distrugerea propriului suflet.
Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.
De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-i unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni. Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare, provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.
Putini cunosc cat de grava e pedeapsa pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie, il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.”
Cauza a cincea:
Cu totii cunoastem zicala: “De morti numai de bine”. De ce? Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra fizica sunt posibile contacte iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi.
“Sudarea” campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile supreme. Religia si obiceiurile de inmormantare la toate popoarele sunt orientate spre despartirea campurilor celor vii de ale celor morti. Daca omul pastreaza pica celui decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa si poate duce la diferite boli, tulburari psihice, schimbarea caracterului.
Supararea omului inainte sa moara poate duce de asemenea la contopirea campurilor si probabil de aceea trebuie indeplinita ultima dorinta a celui aflat pe moarte.
Daca pana la nasterea copilului femeia a facut un avort, campul embrionului mort se poate uni cu campul copilului nascut ulterior iar acesta poate fi bolnavicios, fricos, obsedat.
Cauza a sasea:
Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului. Care este motivul acestei lipse a dorintei de a trai? In primul rand este vorba de un program de autodistrugere care se formeaza in campul bioenergetic daca vreunul din ascendenti a nutrit mult timp ganduri de lipsa a dorintei de a trai sau a comis tentative de sinucidere. Chiar daca aceste lucruri s-au intamplat cu 3-4 generatii in urma, programul ramane stabil si se transmite ereditar urmasilor. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorintei parintilor de a avea copii.
Campul omului are un sistem defensiv fata de lumea inconjuratoare care este insa total deschis parintilor. Cele mai mici greseli ale parintilor in timpul sarcinii fata de viitorul copil creaza in campurile acestuia un program distructiv. Acest program este de lunga durata pentru ca este conceput de parinti.
Deceptia in legatura cu faptul ca fiica sau fiul e mic si slab, bolnavicios, nemultumirea legata de sexul copilului, de aspectul sau, de capriciile noului nascut, daca toate acestea sunt mai puternice decat dragostea pentru el, mai puternice decat constientizarea faptului ca un copil e un dar divin, atunci trairile negative trec in profunzimea campului sau in subconstient si declanseaza mecanismul autodistrugerii.
O deceptie puternica a tatalui, chiar si in decursul unei singure zile, pentru faptul ca i s-a nascut o fiica si nu un fiu, poate duce, peste ani de zile, la nenumarate tentative de sinucidere ale fiicei ceea ce se va transmite si urmasilor ei. Programele subconstiente care se gasesc in campul copiilor trec, o data cu varsta si, in special, la inceputul maturizarii sexuale in constiinta si astfel incep disensiunile dintre copii si parinti. Cinci minute de dezicere de copil pot costa ani multi de izolare, reprosuri, suparari, ura.
Omul trebuie sa iubeasca lumea din jur. Daca acest sentiment ii lipseste, in suflet i se instaleaza o stare de disconfort, de chin spiritual. Omul incearca sa-si suprime aceasta durere spirituala cu orice mijloace. Astfel se ajunge la consumul de droguri, la alcoolism, la diverse forme de toxicomanie. Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut al iubirii in sufletul omului. Aceasta stare apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii iubirii fata de oameni.
Iubirea inseamna armonie. Trecutul, prezentul, viitorul sunt obiecte ale iubirii. Situatia care s-a crea acum in lume corespunde nivelului spiritual contemporan al omenirii. Se cheltuie tot mai multi bani pentru narcotice si pentru lupta impotriva acestora insa fara succes. Lupta trebuie dusa cu cauza care determina consumul acestora. Iar cauza o constituie nivelul scazut al iubirii interioare a omenirii. Respingerea iubirii pentru Dumnezeu si a simtamintelor divine fata de parinti si de copii, fata de sine si de omul drag, fata de natura nevie si fata de lumea inconjuratoare a devenit ceva obisnuit in viata noastra. Toate aceste incalcari declanseaza programul de distrugere a iubirii care are drept rezultat cresterea in cascada a cruzimii pe care n-o poti stinge cu alcool sau droguri. Pentru a iesi din impas omenirea trebuie sa reinvete sa iubeasca. Totul. Iubirea este o arta complicata care trebuie invatata printr-un efort permanent.
Dar acum cand mama jigneste prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor sai, ea nu intelege ca initiaza in copil un program care peste un an, doi poate sa-l impinga sub rotile masinii, sau sa-i provoace o boala grava.
Omul s-a obisnuit sa considere ca iubirea este una din trairile sale de care poate dispune dupa bunul sau plac. Este o conceptie gresita. Iubirea este acel intreg a carei parte suntem, ea imbratiseaza intreaga lume. Iubirea si viata ni se daruiesc si n-avem nici un drept sa atentam la ele.
Cauza a saptea:
Multi dintre noi pot da un raspuns corect la intrebarea: “Ce-i aceea hrana?”. Hrana influenteaza in primul rand structurile campului uman. Omul asimileaza hrana prin prima chakra. Printr-o alimentatie corecta poate fi vindecat un om.
“Si a spus Dumnezeu: iata, v-am dat tot felul de ierburi care imprastie samanta cata se gaseste pe intreg Pamantul si tot felul de pomi care fac roade si raspandesc samanta sa va fie de hrana.”
In “Baghavat-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore dupa ce a fost gatita pentru ca este o hrana “murdara”, fiind buna doar pentru trup in ea nemaigasindu-se nimic pentru suflet.
In hinduism exista notiunea de “carne necusera”. Este vorba despre carnea care contine sange si ea nu se foloseste in nici un caz la gatit. De ce? Sangele este pastratorul datelor despre viata corpului fizic, in el sta toata informatia privind bolile, simturile si trairile emotionale pe care le incearca animalele la taiere.
Stramosii nostri erau mult mai destepti decat noi, cand se inchinau inainte de sacrificarea animalului, cerandu-i iertare pentru faptul ca erau nevoiti sa-l intrebuinteze ca mancare. In acest fel, ei blocau consecintele negative, pe care noi acum le inghitim fara sa ne pese.
Se spune ca nu e bine sa citesti in timpul mesei. Mancatul cu cartea sau ziarul in fata, in fata televizorului, dezbaterile politice si familiale la masa pot traumatiza sufletul omului pentru ca in timpul mesei informatia trece liber in subconstient. Pe acest fapt este bazat ritualul impartasaniei, adica punerea in contact cu Dumnezeu. Daca insa, in timpul impartasirii, preotul se gandeste la treburile sale pamantesti, atunci contactul cu Divinitatea nu se realizeaza.
In fiecare om exista un suflet, inceputul sacru, ceva omenesc si ceva animalic. In stare normala trupul trebuie sa primeasca hrana de la suflet, sufletul de la spirit iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricarei din aceste verigi este inadmisibila iar viata bazata doar pe principiul primitiv al imbuibarii trupului fara a da atentie si celorlalte verigi, reprezinta calea cea mai sigura spre regres.

Cantec deplin!



Uriel-and-Anael
N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.
Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.
Radu Gyr

miercuri, 15 mai 2013

Interviu cu Dumnezeu



Vă prezint în continuare un nou text al lui Octavian Paler… scris de altcineva.
Istoria acestuia este destul de clară și ușor de urmărit.
Textul inițial a apărut în Micromagazin, Romanian Meridian la 17 decembrie 2005. Micromagazin este o publicație de limbă română din America. Textul era sub semnătura lui Ocatavian Paler.
Întâmplarea a făcut ca acesta să afle de acest articol de la prietenii ce l-au sunat să-l felicite. Pus în fața unei copii, maestrul a negat că ar fi autorul textului.
Avea dreptate, textul aparține unui site de limbă engleză.
Evident, nu este atât de important autorul, ci mai degrabă mesajul transmis de cuvintele acestui text.
Sperăm să vă bucure.


Interviu cu Dumnezeu
- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească….iar apoi tânjesc iar sâ fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu sţiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Sursa textului: theinterviewwithgod.com










Ruptura dintre trup şi spirit apare în minte




Ruptura dintre trup şi spirit apare în minte. Şi acolo trebuie ea vindecată. Trupul nu a fost niciodată duşmanul spiritului. De fapt, lucrurile stau exact invers. Trupul este cel care face să plesnească învelişul fragil al falsului sine şi scoate la iveală amintirile reprimate, pentru a le vindeca. Trupul are o reputaţie proastă, deoarece este crucea pe care se simte durerea. Dar renaşterea este imposibilă, dacă nu se simte durere.
A nega durerea existenţei nu face trupul să evolueze. Nu elimină durerea din trup. De fapt, negarea durerii este actul de crucificare. El se întâmplă în fiecare moment.
A simţi durerea înseamnă a te reuni cu trupul, a aduce respiraţia (spiritul) înapoi în trup. în cadrul acestui gest de reconectare, falsul sine este distrus o dată pentru totdeauna. Masca prefăcătoriei şi negării e făcută bucăţi. Amintirile se întorc. Experienţa este integrată.
Durerea nu este duşmanul tău, ci cel mai mare prieten pe care-l ai. Te aduce înapoi la trupul tău. Te aduce înapoi la respiraţie. Te aduce înapoi la întregimea experienţei tale.
Trupul renăscut este un simbol pentru re-integrarea minţii desprinse de trup. Este acea minte în care subconştientul a devenit conştient. Este mintea în care se întâmplă întotdeauna vindecarea şi integrarea. Este mintea în care iertarea urmează judecăţii, aşa cum expiraţia urmează inspiraţiei.
Paul Ferini



duminică, 12 mai 2013

Crezul optimistului




Astăzi vă prezentăm un text minunat, care ne arată cum putem să fim cu toții feriviti. Primul pas în direcția fericirii este modul optimist de a privi viața, cu tot ce ne aduce ea.
Prin urmare, de ce să nu urmărim un clip ce ne aduce “Crezul optimistului”, împreună cu imaginile tulburătoare ale minunățiilor naturii din Parcul Național Yellowstone?
Îmi promit ….
Să fiu atât de puternic, încât nimic să nu îmi mai poată tulbura pacea interioară.
Să nu mai vorbesc decât despre sănătate, fericire şi prosperitate, cu toţi cei care îmi ies în cale.
Să îmi ajut toţi prietenii să creadă că merită tot ce este mai bun de la viaţă.
Să văd aspectul pozitiv al tuturor lucrurilor şi să îmi transform acest optimism, în realitatea mea personală.
Să mă gândesc numai la ceea ce este bun, să acţionez numai pentru ceea ce este bun şi să mă aştept să primesc de la viaţă, tot ce este mai bun.
Să mă bucur la fel de mult de succesele altora, cum mă bucur de propriile mele succese.
Să uit de toate greşelile pe care le-am comis în trecut şi să nu mă mai gândesc decât la marile realizări ale viitorului.
Să îmi exprim tot timpul bucuria şi să zâmbesc tuturor creaturilor care îmi ies în cale.
Să mă concentrez atât de intens asupra îmbunătăţirii propriei mele fiinţe, încât să nu mai am timp să îi critic pe ceilalţi.
Să fiu prea destins pentru a-mi face griji, prea nobil pentru a mă mai enerva, prea puternic pentru a mă mai teme şi prea fericit pentru a mai permite în viaţa mea, prezenţa necazurilor.
Să mă gandesc la mine însumi, numai in termeni pozitivi şi să proclam acest adevăr lumii întregi, nu prin cuvintele mele, ci prin faptele mele măreţe.
Să trăiesc cu credinţa că întreaga lume este de partea mea, atât timp cât îmi păstrez increderea în aspectele mele pozitive.”

de Christian D. Larson


 

Câteva informații despre Parcul Național Yellowstone

Parcul Național Yellowstone este un dar al naturii și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume. Poate fi considerat, de asemenea, o mărturie a intensității furiei pământului, pentru că centrul acestuia a luat naștere în urma exploziei subite a pământului ce a avut loc acum 640.000 de ani.
Parcul este situat în SUA și acoperă o suprafața de 9.000 km de pădure din sudul Munților Stâncoși, 96% din suprafața sa aflându-se pe teritoriul statului Wyoming, 3% acoperind o porțiune din statul Montana, iar 1% aparținând statului Idaho.
Yellowstone s-a format prin acumularea de magmă riolit și este flancat la nord, est și sud de munți ce au altitudini de până la 4.000 m.
Parcul a fost înființat în anul 1872 de către Congresul SUA, legea privind statutul său fiind semnată de Președintele Ulysses S. Grant. Astfel, Yellowstone a devenit astfel primul parc național din lume.
Yellowstone este o zona protejată datorită numeroaselor fenomene geotermale ce au loc pe suprafața sa, acesta găzduind peste 300 de gheizere active, formatiuni de lavă, fumarole, cascade, izvoare termale, lacuri și canioane, ce însumează peste 10.000 de fenomene geotermale. Toate acestea creează un peisaj unic în lume, ideal pentru cei care doresc să descopere frumusețea naturii în stare brută.
Trebuie menționat că gheizerele de pe suprafața Parcului Național Yellowstone reprezintă două treimi din toate gheizerele de pe Pământ.
Parcul este renumit și pentru varietatea vieții sălbatice, în padurile sale trăind 7 specii de ungulate (bizoni, elani), 2 specii de urși (grizzly și negri) și alte 67 de specii de mamifere, 322 specii de păsări și 16 specii de pești. De asemenea, lupul gri este nelipsit.
Flora parcului este foarte variată, în parc putând fi întâlnite peste 1.100 de specii de plante native, mai mult de 200 de specii de plante exotice și alte 400 de specii de thermophile (organisme care trăiesc la temperaturi ridicate de 45-122 C și sunt responsabile de nașterea unor formațiuni foarte colorate că, de exemplu, Marele Izvor Prismatic din Yellowstone).
Una dintre cele mai populare atracții ale Parcului Național Yellowstone este Bătrânul Gheizer Credincios (Old Faithful Geyser). Acesta și-a primit denumirea în anul 1870, fiind astfel primul gheizer din acest parc cu propriul sau nume. Este considerat a fi poate cel mai predictibil gheizer pentru că erupe la interval de aproximativ 91 de minute.
Grand Prismatic Spring (Marele Izvor Prismatic) este una dintre cele mai fotografiate atracții din Yellowstone. Acesta este cel mai mare izvor fierbinte din SUA și al treilea cel mai mare din lume, după Frying Pan Lake (Lacul Tigaie) din Noua Zeelandă și Boiling Lake (Lacul înfierbântat) din Dominica. Izvorul a fost remarcat de geologi în anul 1871 și a primit această denumire datorită coloritului său puternic ce amintește de culorile rezultate în urma dispersiei luminii albe printr-o prismă.
Dacă ajungeți în Parcul Național Yellowstone veți fi cu siguranță spectatori ai Marelui Canion din parc, a cărui frumusețe este copleșitoare. Canionul are o lungime de 32 km și o vechime de aproximativ 14.000 de ani. A fost format ca urmare a procesului de eroziune și nu în urma unei glaciațiuni.
Lacul Yellowstone este, de asemenea, o atracție pe care nu aveți cum să o ratați. Este grandios, dominând peisajul.
Tower Fall (Cascada Turnului) este cea mai populară dintre cascadele Parcului Național Yellowstone. Este situată la o distanță de 17 km nord de Canion și are o înălțime de 40 m. Puteți urma un traseu care vă va duce pe fundul cascadei. Pe timp de iarnă, întreaga cascadă devine un dom de gheață. (informații preluate de la www.topdealshotel.com) 















































Sursa: http://filedelumina.ro/2013/05/12/crezul-optimistului/