vineri, 22 martie 2013

În ziua în care m-am iubit cu adevărat – de Charlie Chaplin




În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.

Text: Charlie Chaplin

Muzica: Geoffrey Gurrumul Yunupingu – Wiyathul

Realizare clip: Razvan












Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/06/12/in-ziua-in-care-m-am-iubit-cu-adevarat-de-charlie-chaplin/#ixzz2OGsJDOc0

joi, 21 martie 2013

Cele 7 componente ale unei vieți împlinite



Dacă vrei să trăiești o viață împlinită, leag-o de un scop, nu de oameni sau lucruri. Iar scopul să fie îmbunătățirea lumii prin ceea ce ești ca individ.

Mulți din noi încearcă să exceleze într-un domeniu. De exemplu, în carieră. Urmează o facultate prestigioasă, se dedică totalmente muncii, uită de familie, prieteni, viață socială. Nu au un regim alimentar, mănâncă haotic. Nu fac sport și nu au grijă de sănătate etc.

Mai pe scurt, urcă treptele carierei, fac tot mai mulți bani, însă uită total de celelalte laturi ale vieții. Iar până la urmă, rămân neîmpliniți.

Secretul împlinirii stă în dezvoltarea multilaterală. Adică, evoluția e ca un automobil, care pentru a se deplasa are nevoie de 4 roți. Iar dacă lipsește măcar una, nu vei ajunge prea departe.

Ei bine, acele roți sunt componentele unei vieți împlinite. Eu am identificat anume 7 elemente care completează harta unei vieți fericite. Posibil sunt mai multe, posibil mai puține.

Cele 7 componente ale unei vieți împlinite:


  1. Sănătatea - nivelul de bază, asupra căruia trebuie de atras atenție în primul rând, pentru că de el depind toate celelalte laturi. Iar sănătatea nu înseamnă doar ”să nu te doară nimic.” Contează enorm regimul alimentar, adică calitatea hranei și regularitatea cu care iei masa. La fel de mult contează și sportul (despre care am vorbit aici). Cu cât stai mai bine la capitolul sport, cu atât ai mai multă energie și motivație pentru a lucra asupra ta.
  2. Productivitatea - diferența dintre un antreprenor de succes și unul mediocru e doar modul în care își gestionează timpul. Cu toții avem 24 de ore în zi. Depinde de noi, cum le folosim. Ești un idiot dacă stai 5 ore/zi pe facebook și te plângi că nu ai timp. Iar cea mai bună unealtă pentru folosirea eficientă a timpului eplanificarea. Se zice că o oră pierdută pentru trasarea obiectivelor, nu e pierdută.

    Nu sunt fanul regimurilor stricte și nici nu le suport. Însă e important zilnic, cel mai bine dimineața, să-ți notezi 5-6 obiective la care vei lucra în ziua respectivă și în ce intervale de timp. Asta te va ajuta să nu-ți piezi timpul în zadar și te va proteja de ”n-am ce face!” :)
  3. Dezvoltarea personală - ”fă în fiecare zi ceea ce alții nu fac și vei ajunge acolo unde alții nu vor ajunge.” E extrem de important să dedicăm zilnic timp pentru evoluția noastră. Educația zilnică, prin pași mici, aduce la rezultate mari. Iar rezultatele depind de efortul pe care-l depui. Se zice că pentru a deveni expert într-un domeniu în cel mai scurt timp posibil (3-5 ani) ai nevoie zilnic de 4 ore de educare în acel domeniu.

    Pe lângă educarea continuă, trebuie depășită și zona de confort, care e unul dintre cele mai mari obstacole în calea evoluției tale.
  4. Relațiile - omul e o ființă socială. Toți (cu rare excepții) au nevoie să simtă apartenența la grup și astfel oamenii se unesc în familii, grupuri, comunități, leagă prietenii și relații. Secolul informațional dăunează mult relațiilor autentice și foarte mulți oameni eșuează anume în domeniul relațiilor. Aici, regulile sunt total diferite față de celelalte componente, iar pentru a avea relații împlinite de prietenie și de cuplu, trebuie să studiem cum funcționează iubirea, sexualitatea şi legăturile dintre oameni.

    Atragi ceea ce ești, deci pentru a avea oameni de calitate în anturajul tău, în primul rând trebuie să devii tu unul din ei.
  5. Lifestyle - Ar fi oare viața plăcută dacă tot ce am face ar fi munca, mâncatul și dormitul? Nu cred. Cu toții avempasiuni, hobby-uri, lucruri care ne plac și suntem gata să le facem toată viața. Acestea pot fi călătoriile, muzica, fotografia, pictura, sportul, orice! Acțiunile care ne fac fericiți, ne vindecă spiritual și ne dăruiesc energie pozitivă. Aceste acțiuni sunt vitale pentru starea de spirit împlinită. Un stil de viață activ te scoate mereu în afara zonei de confort, fapt ce-ți face posibilă evoluția.
  6. Vocație/Cariera - “Un om fără ocupație este unul fără sens“. Munca constituie o parte importantă din viața fiecărui om. Ești gata să faci ceea ce nu-ți place, doar pentru că e la modă sau îți aduce siguranță? Sper că nu. De aia e important de descoperit vocația și pe baza ei de câștigat libertatea financiară.

    ”Fericit și binecuvântat este omul care are o ocupație ce i se potrivește, în care își pune inima și care îi permite să-și folosească la maxim propriile capacități.”
  7. Spiritualitatea - latura superioară a omului. De obicei, spiritualitatea este ultimul component abordat în cursul evoluției unui om, și cred că e cel mai important. Omul este ansamblul dintre trup, minte și suflet. În timpul vieții atragem mai multă atenție trupului, suntem ghidați de minte, însă până la urmă cine câștigă? Sufletul evident.

    Spiritualitatea ajută să găsim răspunsurile la întrebările la care știința și gândirea rațională nu ne poate răspunde. Dar spiritualitatea nu înseamnă deloc religie. E mai mult cunoașterea divinului prin autocunoaștere și trăirea experiențelor pe care nu le putem explica.    

Toate aceste sunt componentele unei vieți împlinite. Excelența într-un domeniu și eșuarea în altul nu-ți permit să evoluezi și nu vei fi niciodată mulțumit de viața ta. Vei fi împlinit numai când în toate aceste domenii vei avea rezultate. 

Nivelul mediu de dezvoltare generală se ia după cel mai slab domeniu. Acolo ai cel mai mult de lucru, deci și atenția acordată acelui domeniu va fi mai mare.

Exercițiu:
Dar înainte de a începe lucru asupra unui anumit domeniu, e nevoie de identificat cele mai problematice zone. Deci, ceea ce vreau să faci este să iei o fițuică și un pix. Tot ce trebuie să faci este să te apreciezi pe o scară de la 1 la 10 în fiecare din aceste 7 domenii:

1. sănătate
2. productivitate
3. dezvoltare personală
4. relațiile
5. lifestyle
6. vocație/carieră
7. spiritualitate
  
Iată ce mi-a ieșit mie:

Acum, când știi unde întâlnești cele mai mari probleme, ești cu un pas mai aproape de o viață împlinită!

PS: Dacă ți-a plăcut articolul, te rog distribuie-l, poate ajutăm împreună pe cineva.

Sursa: http://visator-cu-plumb-in-ochi.blogspot.ro

Ce mancam primavara:Urzica planta zeului Thor


Din punct de vedere mitologic urzica era asociata de catre nordici cu zeul tunetului Thor.  Astfel se credea ca urzica era atat de puternica incat te putea proteja de tunet. Adevarul este ca urzica(Urtica dioica) este una dintre cele mai potente plante.
Frunzele sale contin o proportie mare de clorofila, flavonoizi steroli (constructori de sistem imunitar), enzime din plante, o serie mare de minerale, si vitaminele A si C si sunt una dintre cele mari surse naturale de siliciu dintre alimente.

Pierdere in greutate

Frunzele de urzica cresc functia tiroidei , crescand metabolismul. De asemenea scot mucusul din colon, eliberand astfel reziduurile in exces.
Urizica este atat de bogata in minerale incat pur si simplu satisface foamea. Urzica este astfel benefica in special pentru cei care mananca peste masura. Mancatul urzicapeste masura este adesea un semn al corpului care cauta minerale . Odata ce corpul are mineralele pe care le cauta nevoia de a manca in exces se opreste.
Urzica contine serotonina si colina acetiltransferasa si acetilcolina fiind astfel o mancare si pentru sistemul nervos.

Purificarea sangelui

Datorita mineralelor alcaline precum fier si siliciu, are renumele de planta pentrut infrumusetarea de inalt calibru . Frunzele de urzica sunt foarte alcaline, ele neutralizeaza si dizolva reziduurile acide din sange. Pe de alta parte efectul diuretic ajuta la scoaterea tuturor acestor reziduuri din corp.
Urzica este ideeala acolo unde exista probleme legate de toxicitate si supra aciditate. Astfel, piele de calitate prosta, unghii slabite, dinti deteriorati si pierderea lustrului sunt cu toate ameliorate atunci cand urzica devine parte importanta din meniu.
Urzica este de asemnea buna pentru eczema, in special la gat, fata, si urechi. Aceste proprietati sunt benefice datorita continutului mare de silicon, clorofila, vitamina C.

Sucul de urzica

Daca vreti sa evitati riscul de a fi intepati de urzica , le puteti aduna si da prin jucer. Puteti astfel sa beneficiati de toate efectele minunate ale urzicii.
De asemenea sucul de urzica poate fi folosit la clatirea parului restaurand astfel culoarea naturala a parului.

Cum se mananca urzica

Binenteles ca cel mai bine este sa consumam urizca in forma ei proaspata cruda. Insa mare atentie la tepii acesteia. Metoda veche a druizilor este de a culege frunzele de dedesubt si a le infasura evitand astfel partea de sus unde se afla mjoritea tepilor. Dar pentru lumea moderna, cel mai usor este sa uscam frunzele si sa le dam printr-o rasnita apoi sa le folosim in ceaiuri sau alte mancaruri. Pe de alta parte procesarea frunzelor de urzica de orice fel (blender, juicer, chiar si lovirea cu o piatra), face ca urzica sa-si piarda capacitatea de a urzica. Pe de alta parte gatirea plantei inlatura de asemenea orice pericul dar si multe dintre substantele nutritive sensibile la caldura . Este bine sa culegeti plantele care nu depasesc 1 metru. In general plantele sub 1 metru sunt mai tinere si implicit mult mai pline in substante nutritive necesare plantei pentru a creste si a se maturiza. In caz ca planta este mai inalta incercati sa culegeti o parte dinspre varf.

Calmarea urzicarii

Exista mai multe metode de calmare a urzicarii. Printre acestea : brustrele (radacina) vindeca ranile de la urzica, cremele pe baza de MSM vindeca imediat urzicarea, dar poate cea mai la indemana solutie este chiar sucul urzicii care vindeca urzicarea.
Surse pentru acest articol cuprind:
David Wolde, Eating for beauty
http://www.umm.edu/altmed/articles/stinging-nettle-000275.htm – urzica
http://viataverdeviu.ro

luni, 18 martie 2013

Super-proprietatile nutritive ale fructelor

Fructele sunt medicamentele naturii: ne dau energie, poftă de viaţă şi sunt o binecuvântare pentru organism. Au un conţinut scăzut de calorii şi grăsimi, sunt o sursă bună de fibre şi vitamine şi sunt bogate în anti-oxidanţi.

Ca sa va convingem, am ales câteva fructe, le-am analizat şi cercetata, şi am aflat care sunt beneficiile fiecareia pentru organismul uman.
Caisele sunt bogate în Vitamina A: 100 de grame de caise reprezintă 64% din doza zilnică recomandată.
Vitamina A este benefică pielii. De asemenea, conţin şi Vitamina C.
Conţin caroten care este esenţial pentru vedere şi protejează organismul împotriva cancerului la plămâni.
Caisele sunt o sursă excelentă de minerale: zinc, potasiu, fier şi magneziu.
Delicioasa zmeură nu îngraşă, conţine puţine calorii, dar multe fibre. 100 de grame de zmeură conţin 52 de calorii şi 6,5 grame de fibre.
Conţine Vitaminele A, B , E şi K şi o mulţime de minerale: potasiu, magneziu, cupru şi fier.
Xylitolul, un înlocuitor natural al zahărului, se extrage din zmeură.
Hidratează ca nimeni altul: pepenele conţine foarte multă apă.
Este sărac în calorii: 100 gr de pepene roşu/30 gr calorii.
Este bogat în Vitamina A, esenţială pentru piele şi imunitate. 100 gr de pepene roşu reprezintă 20% din doza zilnică recomandată.
Este bogat în grăsimi bune, nesaturate, în fibre şi vitamine.
Pulpa de avocado conţine Omega 6, Vitamina A, E şi K, dar şi minerale precum magneziu, cupru şi fier.
De asemenea este o sursă excelentă de potasiu. 100 gr de avocado conţine cm 10% din doza zilnică recomandată.
Doza zilnică de Vitamina C este asigurată de 100 gr de kiwi.
Este bogat în fibre, deci un forte bun laxativ. Protejează colonul.
Conţine Vitamina K , potasiu şi magneziu. Seminţele de kiwi sunt o excelentă sursă de Omega 3.
Cireşele sunt bogate în melatonină, un antioxidant care calmează organismul şi ajută la odihna acestuia.
Conţin Vitamina A şi B.
Bineînţeles, cea mai bună sursă de Vitamina C. Conţine şi Vitamina A.
Bogat în fibre, este un bun laxativ.
Conţine lycopină, un antioxidant care previne cancerul la prostată.



Sursa: http://www.gustos.ro

POSTUL MARE. Cuvânt al Părintelui Sofian Boghiu

Iertați-ne și Dumnezeu să vă ierte!
Invierea lui Iisus Hristos_coborarea la Iad
Postul nu este lasat sa omoare omul

Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta “uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune “mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.
Este la cate unii aceasta panica: “Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere.
Postul trebuie sa fie luminat, consimtit de buna voie, nu cu ciuda, ci sa fie ca o bucurie. Nu un post cu ciuda sau tinut de frica, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinta, iar mintea culege numai matraguna si numai rautati. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevarat, atunci cand posteste aceasta aparatura fizica, iar sufletul se revolta. Nu asa! Dumnezeu vrea ca totul sa fie global, armonios; sa posteasca si trupul, dar sa posteasca si sufletul, si atunci e postul cu adevarat binefacator. Sa se bucure si cele dinlauntru si sa nu se revolte gura si limba ca le-am pus la post.
Sfantul Timotei, ucenicul sfantului apostol Pavel, nu stia cum sa se chinuiasca mai mult, ca sa-si stapaneasca patimile. Manca numai paine, apa si fructe – nu numai in post, ci tot timpul – si slabise foarte rau. Sfantul Pavel, care stia suferinta lui, ii scrie sa bea si putin vin, nu numai apa, din pricina deselor sale slabiri. Desigur, sfantul Pavel ii scria putine cuvinte, insa Timotei intelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte putine. Sunt in biblioteci carti mari, volume groase, cu foarte multe pagini si pe masura ce le parcurgi, te atrag intorsaturile de fraze, cuvintele frumoase, dar cand strangi in mana, vezi cum curge tot, nu ramai cu nimic -adica ai foarte putin folos din aceasta literatura profana. Sfanta Scriptura insa este intelepciunea cea mai inalta si deseori, un singur loc, un singur cuvant din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinti care au urmat un singur cuvant din Biblie: “Vinde tot ce ai si urmeaza-mi Mie” – sfantul Antonie cel Mare, de pilda, sau sfanta Paraschiva. Le-a ramas in minte si in inima un text sau o frantura de text din sfanta Scriptura si acest text a “ars” in inima lor, ca unjaratec, toata viata – si pe acesta l-au urmat si s-au mantuit.
In epistola sa catre Timotei, sfantul Pavel scrie cuvinte de o gingasie rara. Ce poate fi mai dragastos decat faptul ca sfantul Pavel, care era asa de prins cu atatea treburi, se ingrijeste de sanatatea ucenicului sau? Si ii scrie cu multa delicatete si curatie launtrica. Timotei era bolnavicios din firea sa si isi stricase stomacul si sfantul Pavel ii scrie: “Nu bea numai apa” – asta inseamna ca pana atunci bause cu adevarat numai apa. Altadata spune: “Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul si credinciosul meu fiu” – aceste cuvinte arata vredniciile lui Timotei. Si Timotei n-ar fi fost asa vrednic, daca ar fi fost robit de trup; dar el, tanar cum era, in chilia lui, intiparea in sine toate faptele bune pe care le facea sfantul Pavel. Desi era foarte tanar, purta acelasi jug cu sfantul Pavel. “Nimeni sa nu-l dispretuiasca pe Timotei, caci el urmeaza Legea Domnului, ca si mine; si ca un tata cu fiul sau, asa impreuna cu mine a slujit el” – spune sfantul Pavel. Timotei insa continua sa posteasca inainte, cu toata asprimea. Si nu facea ca aceia care, dupa ce postesc, incep sa zica: “Ce sa mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul si l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce sa mai postesc?” Timotei nu zicea asa, ci cu cat erau mai mari meritele sale, cu atat mai mult se nevoia; si aceasta, desigur, a invatat tot de la sfantul Pavel.
Va atrag atentia asupra unui cuvant. Sfantul Pavel nu-i scrie: “bea vin”, ci “putin vin”, adica numai cat e de trebuinta pentru a alunga boala trupului, si nu pentru a ingadui boala sufletului, nici pentru a intarata patimile. Caci vinul, frati crestini, sfarseste energia organismului. Vinul e lasat de Dumnezeu sa-l intrebuintam cu masura, nu oricum. Betivul e un mort viu, are cerul cu desavarsire inchis. Betivii nu pot mosteni imparatia cerurilor, sfantul Pavel ne spune asta.
Frati crestini, din cele spuse in seara aceasta, as vrea sa ramaneti macar cu doua ganduri si anume: un post cumpatat; si dupa un post aspru, sa mancati putin. Unii postesc toata ziua, ajuneaza, si seara mananca cat ar fi mancat toata ziua si apoi toata noaptea le e rau. Este si un cuvant in popor: “Craciunul satulului, Pastele fudulului” – adica acum se taie bietii porci si mancam si ne imbuibam cu toate dupa post, mancam pentru tot postul cu un fel de razbunare si ne vatamam trupul (…). E nevoie de post cu adevarat, frati crestini.
Dar un post aspru se impleteste cu rugaciunea si cu meditatia, si mai ales sa-ti posteasca si gura in timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta ravna a postului un ideal. Si ferice, cu adevarat, de cei ce merg pe aceasta cale frumoasa si cu adevarat vrednica, calea postului! Numai sa fie dusa cu statornicie si rabdare, pentru ca este o cale spinoasa, frati crestini, si totdeauna veti avea de suferit pe aceasta cale. Si sfintii au suferit foarte mult, toti, fara nici o exceptie. Iar daca cineva ajunge la varful faptelor bune si apoi se ademeneste si cade, caderea lui e mare, pentru ca ii tulbura pe toti. Sfantul Timotei stia ca are nevoie de un frau pentru tineretea lui – caci tineretea aceasta de multe ori se preface intr-un fel de flacara si cuprinde totul in jur. De aceea, sfantul Timotei se ingradea din toate partile, ca sa stinga aceasta flacara a pacatului. Si el nu parasea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau in alta parte, oriunde era invatatorul sau, sfantul apostol Pavel. Toti matii sfinti au fost bolnavi, frati crestini. Incepand de la sfantul Pavel, care avea mereu nevoie de sfantul Luca, sau sfantul Ioan Gura de Aur care vomita mereu si nu putea manca niciodata cu altcineva la masa, din pricina acestei slabiciuni… sfantul Nicolae care avea picioarele ranite si um­flate, de la minele de plumb din Asia Mica, unde a fost deportat…
Toti sfintii, fara exceptie, au primit suferinta in trupul lor, ca pe un ghimpe care ii ajuta sa fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinte. Iisus insusi a suit acest drum al suferintei, a calatorit pe drumul Crucii si picioarele Lui au netezit asprimea caii, au facut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El.
Tineti seama de toate acestea, frati crestini. Luati-va in serios propria viata, pentru ca o data ii este dat omului sa traiasca si dupa moarte vine judecata – spune sfantul Pavel. Daca noi vorbim numai despre aceste lucruri si le laudam cu gura, dar nu le facem, e ca si cum am vedea in vitrina unui magazin o mancare foarte buna, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam intre noi. Asa este si cu aceasta ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Sa facem, frati crestini. Dumnezeu sa ne ajute sa facem, si negresit, ne vom bucura de roadele si sporul cel duhovnicesc. Amin.
Postul e inainte de toate, infranare, frati crestini. Pentru ca daca nu mananci de dulce, dar mananci de post mai mult decat trebuie si mananci si o mancare foarte bine gatita, acela nu mai este post.
Noi astazi nici nu mai bagam in seama poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispret grozav fata de poruncile Lui, fara indoiala ca vom fi aspru judecati. Noi, cei de azi, ne-am obraznicit, suntem “evoluati”…
In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Postul n-are nici o valoare cand ai necaz pe cineva si nu te poti impaca cu el. Poti sa mori de foame, nu are nici un rost postul tau, pana cand nu te impaci cu celalalt. Dar nu asa, o impacare de politete, ci iertare din inima. Nu asa, ca “da, eu n-am nimic cu nimeni”. Asta nu e iertare. Sa va iertati unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevarat de folos. Unii nu-si vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit si dincolo ii asteapta acest foc cumplit al constiintei vinovate.
Nu va temeti de post. Postul nu e lasat sa omoare omul, ci sa potoleasca patimile din noi. Daca esti bolnav si postesti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Si dimpotriva, daca mananci prea bine, poti fi oricat de sanatos, indata te distrugi. Si apoi sa nu uitati ca postul nu inseamna numai post de mancare, ci sa te abtii de la tot ceea ce simti ca nu-ti este de folos: de la o placere vinovata, de la un roman nepotrivit.
In comunitatile in care traim, cand pleaca unul afara, toti ceilalti tabara pe el si ii spun toate greselile si uita ca, oricat de rau ar fi cineva, are si niste lucruri bune. Dar se uita acest amanunt si se spun numai cele rele. Si gresim osandind pe altul, si spurcam postul nostru cu acest pacat, si ne adunam pacate grele in fata lui Dumnezeu. Pentru ca atunci cand judeci pe altul, intri cu obraznicie in drepturile lui Dumnezeu, El e judecatorul. “Cine esti tu, sa judeci sluga straina?” Ce folos ca nu mananci carne, dar mananci cinstea fratelui tau? Sau dai averea la saraci, dar tu esti plin de ura?
Sa avem grija, asa cum v-am spus, sa postim si cu limba, frati crestini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greseli de neiertat. Sfantul Iacov spune asa: “Cine-si pazeste limba si nu spune lucruri gresite, acela e barbat desavarsit”. Mare e razboiul purtat de limba – limba aceasta cu care vorbesc si eu acum. Si apoi nu uitati ca vom da seama de orice cuvant desert – asa ne avertizeaza Mantuitorul. E cumplit: vom fi pusi in fata cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfintii Parinti ca limba are doua garduri in fata, ca s-o poti stapani: dintii si buzele. Cand spune prostii, musc-o in asa fel incat sa curga sange. Pedepseste-ti limba, ca sa scapi tu de pedeapsa cea vesnica. Ar trebui sa ne controlam fiecare cuvant pe care-l spunem, pentru ca fiecare are rostul lui in viata noastra sau in viata altora. Nu-ti invinui numai limba, ca si cum ea ar merge fara cap si fara minte… S-o strunim noi, sa-i poruncim noi ce sa spuna, nu sa ne scuzam ca “am scapat din vedere ceea ce am spus”, nu dati vina numai pe limba. Inca o data, nu uitati ca postul este si al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitati indemnul:. “Cuvantul vostru sa fie dres, cu sare.. .”. Asa ca aveti grija la capitolul “barfa”. La noi, asa se procedeaza. Cand lipseste cineva din birou, chiar pentru o clipa, in urma e anulat cu totul de ceilalti, nu mai e bun decat de scuipat cand se intoarce… Sa nu fie, frati crestini.
Marile calatorii sunt intotdeauna cele interioare. Pentru ca in calatoriile exterioare, in timpul nostru, sunt foarte multe inlesniri – de pilda putem merge foarte comod si putem parcurge drumuri mari intr-un interval de timp foarte scurt. Sunt insa calatorii interioare in care avem de luptat cu noi insine, asa cum, de pilda, in Athos, ca sa mergi de la o manastire la alta, te strecori pe niste cararui si cararuile astea [au] de o parte si de alta niste arbusti mici, cu foarte multi spini – si daca mai si ploua, pe de o parte te uda ploaia sau roua, iar pe de alta parte te zgarie spinii care te intampina pe toate cararuile acestea inguste. La Athos nu prea calatorim, insa calatorim cu totii pe o cale foarte ingusta, plina de spini, cu piedici de tot felul. Sa ne gandim cate piedici avem cand vrem sa facem o fapta buna, cate targuieli nu facem noi cu noi insine, cand vrem sa facem o milostenie: cat ii dam? Mai putin, ca avem si noi nevoie… Sau cat trebuie sa ne luptam ca sa ne stapanim de la niste patimi! Cat de greu ne vine sa ne hotaram la aceasta calatorie, fara sa stam pe loc, ci sa mergem numai inainte! De aceea spun ca marile calatorii sunt cele interioare – mai ales aceste targuieli cu noi insine, pentru fapta cea buna.
Aceasta randuiala a postului este tot o calatorie pentru fiecare din noi, un timp de lupta cu noi insine. Pentru ca cea mai cumplita lupta este cu noi insine, nu cu altii, frati crestini. Noi pe altul il biruim repede sau il inlaturam, mai ales daca suntem mai voinici – il desfiintam repede pe dusmanul nostru, insa cu noi insine suntem tare delicati, ne este tare mila de noi si gasim toate argumentele ca sa ne crutam pe noi insine. Postul este lasat ca o arena in care trebuie sa ne luptam cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu rautatea din noi – si e foarte greu sa te biruiesti pe tine insuti.
Si intr-o asemenea calatorie launtrica, ne este absolut de trebuinta o fapta buna care, daca o implinim, este egala cu eliberarea noastra launtrica: adica sa ne iertam unii pe altii. Pentru ca in aceasta calatorie spre inviere, avem noi insine nevoie de multa iertare de la Dumnezeu. Si daca nu iertam, nici noua nu ni se iarta si vai de sufletul nostru! Ne merg toate impotriva, chiar daca ni se pare ca mergem pe drumulcel bun; vai de sufletul nostru, daca nu ne iarta si pe noi Dumnezeu! Cand stii ca seful tau e suparat pe tine si urmeaza sa te sanctioneze, te temi si cauti sa faci tot ce poti, ca sa te ierte si sa te pui bine cu el. Dar marele Stapan al universului, cand il stim suparat pe noi, la cine putem mijloci sa ne ierte? Iar conditia iertarii Lui, e sa iertam si noi. Este conditia pe care acest mare Stapan o pune pentru fiecare dintre noi: “iertati si vi se iarta”; “nu iertati, nu vi se iarta”. Aceasta este problema iertarii – foarte grea de multe ori, dar si foarte luminoasa, pentru ca ea ne ajuta la sporul cel duhovnicesc si “ne pune bine” cu acest mare si bun Stapan al universului intreg. Ierti – ti se iarta.
Orice truda pentru luminare si mantuire presupune aceasta conditie a pacii interioare. Caci asta inseamna iertarea: pacea ta. Si nici nu se poate face rugaciune cu ciuda. Cand te chinuie gandul ca celalalt ti-a facut rau, n-ai liniste in suflet si nu te poti ruga. Praful acesta care ustura si doare, stergeti-l de pe suflet si aruncati-l la caini… iertati, fratilor, ca sa puteti veni aici la rugaciune cu inima deschisa si sa va intoarceti acasa cu pace in suflet. Si nu asteptati sa va ceara celalalt iertare. Nu, incepeti prin a cere dumneavoastra iertare, pentru ca este imposibil ca, oricat ar fi si celalalt de vinovat, sa nu aveti si dumneavoastra o vina cat de mica… e imposibil…
Parintele Sofian Boghiu

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com

Alimente care pot invinge cancerul!


Sunt faimoase dietele care previn sau vindeca diverse forme de cancer. Aflam ca dieta mediteraneana poate vindeca multe forme de cancer. La fel se intampla si in cazul dietei alcaline si in raw vegan! Si toate au potential sa ne vindece pentru ca in toate, accentul cade pe mancare sanatoasa, cu mici diferente in ceea ce priveste accentul pe ingrediente si modul de preparare!


Iata si care sunt alimentele faimoase pentru efectul lor potential de invingere a mai multor forme de cancer, conform Huffington Post:


1. Fructele albastre si cele negre. Fructele albastre contin anticianina, substanta care previne aparitia celulelor tumorale.

2. Ceaiul verde si ceaiul alb contin EGCG, un antioxidant puternic.

3. Ghimbirul contine antioxidanti si substante care pot calma inflamatiile din corp. Persoanele care sufera de afectiuni inflamatorii pot consuma ghimbir proaspat pentru rezultate vizibile.

4. Napii contin izotiocianati, substante care curata organismul de substante care pot declansa instalarea unei forme de cancer.

5. Ardeiul iute este si el un aliat puternic pe care il vrem alaturi pentru prevenirea sau combaterea cancerului. Contine capsaicina si aceasta substanta are potentialul de a lupta impotriva mai multor forme de cancer.

6. Broccoli si legume verzi cu antioxidanti din plin, rosiile care contin licopen extrem de valoros.

7. Fibrele iti ajuta organismul sa se curete foarte rapid, luand cu ele si substantele toxice care altfel s-ar acumula si s-ar transforma in depozite-focare toxice.

8. Turmericul contine curcumina si aceasta substanta are valente antiinflamatorii si antioxidante. Gasim turmeric la orice hipermarket!


Sursa: http://suntfericita.manager.ro

Testul ” 6 in 1 “ - personalitate si relatii


Testul ” 6 in 1 “
Testul ’6 in 1′ este un test complex, extraordinar de usor de efectuat si (incredibil de) veridic. Este totodata un test indraznet, creativ si mai mult decat provocator. Testul ’6 in 1′ iti poate dezvaluie in doar cinci minute adevarul despre cine esti si cum iubesti, dar si despre cel pe care il iubesti.
Marele test al celor cinci miniteste sau Testul ’6 in 1′, dupa cum este cunoscut in campul testelor psihologice, are in vedere si personalitatea ta prin prisma relatiilor cu persoanele dragi din viata ta, dar si prin prisma lucrurilor care te fac fericita.

Testul nr. 1 – Testul Celui de al Treilea Ochi
Daca ti s-ar da darul de a avea cel de-al treilea ochi, unde ai dori sa fie plasat?
1. Cap.
2. Inima.
3. Spate.
4. Mana.

Testul nr. 2 – Testul Scaunului
Vrei sa te asezi la o masa imprejurul careia se afla mai multe modele de scaune. Ce fel de scaun preferi?
1. Invelit de material.
2. Acoperit de piele.
3. Din lemn.
4. Cu perna incorporata.
5. Cu masaj.

Testul nr. 3 – Testul 1950
1950… Care este primul gand care iti trece prin cap in momentul in care ai vazut acest numar?
1. Reprezinta un an.
2. Este un numar de telefon.
3. Reprezinta o suma de bani.
4. Este combinatia de cod dintr-un vestiar sau seif.

Testul nr. 4 – Testul Pesterii
Iti doresti sa vizitezi o pestera si decizi sa o explorezi de la un capat la altul, facand un tur complet al ei. Cum ai prefera sa fie pestera respectiva?
1. Sa aiba o intrare ingusta, insa o iesire larga si cuprinzatoare.
2. Sa aiba acelasi spatiu la intrare si la iesire.
3. Sa aiba o intrare larga si cuprinzatoare, insa o iesire ingusta.

Testul Nr. 5 – Testul Elefantului Zambaret
Imagineaza-ti ca te duci la gradina zoologica si te afli in fata unui elefant. Elefantul zambeste. De ce crezi ca zambeste?
1. Este fericit ca se afla in spatiu deschis dupa o perioada indelungata in care a stat intr-o boxa acoperita.
2. Probabil ca si-a facut un nou prieten la zoo.
3. Probabil se gandeste la ceva amuzant.
4. Elefantii nu zambesc.

Testul Nr. 6 – Testul Plantei
Te trezesti de dimineata si observi cu uimire ca in gradina ta a rasarit o noua planta. Care este primul tau gand?
1. Ce bine imi pare. As vrea sa creasca cat mai repede.
2. Sa fiu atenta data viitoare cand ma duc in gradina. Nu cumva sa calc pe ea.
3. Ooo! Oare o sa faca flori?
4. Multumesc, Doamne. Multe multumiri pentru ca a crescut.

REZULTATELE SI INTERPRETARILE TESTULUI
Testul Nr. 1 – Testul Celui de al Treilea Ochi
Testul 1 dezvaluie atitudinea ta fata de iubire si relatii…
1. Esti o persoana cerebrala care prefera sa cunoasca inainte sa iubeasca. Vezi iubirea in ansamblul ei si iti place sa-i judeci fiecare pas. Cantaresti bine fiecare pas al tau, fiecare pas al partenerului si intuiesti fiecare etapa care iti poate duce relatia acolo unde trebuie.
2. Esti o persoana emotionala care isi doreste mai mult decat orice sa iubeasca si sa-si gaseasca sensul existentei printr-o iubire unica, speciala. Iti este teama de dezamagire sau ca asteptarile sa nu-ti fie inselate, insa esti sigura ca iubirea respectiva iti este rezervata. Ai rabdare sa astepti acea iubire , iar atunci cand o gasesti, ai putere si energie pentru a o pastra intacta.
3. Nu te indragostesti usor si de obicei iti ia destul de mult timp sa ajungi sa iubesti cu adevarat. Iubesti in timp si depui eforturi energetice si emotionale considerabile. Atunci cand iubesti insa, o faci din toata inima si cu inima deschisa. Cel pe care il iubesti poate avea incredere ca iubirea ta va fi pe viata.
4. Pentru tine, iubirea sta in mainile tale si este o traire speciala ce implica atat inima, cat si creierul. Consideri a iubi inseamna a construi, a te implica, a munci pentru a face ca lucrurile sa mearga.

Testul Nr. 2 – Testul Scaunului
Testul 2 dezvaluie atitudinea ta fata de partenerul de viata…
1. Daca ai ales scaunul invelit cu panza: Esti extrem de atasata de prezenta partenerului. Ai nevoie sa stii ca partenerul tau este langa tine intotdeauna, indiferent de situatie, circumstante sau locul in care te afli.
2. Daca ai ales scaunul acoperit cu piele: Iti doresti ca partenerul sa aiba o atitudine mai deschisa fata de tine si sa existe o conexiune mai stransa intre voi. Vrei sa te lase sa-l descoperi mai mult, sa te lase sa patrunzi mai mult in mintea si inima sa, in gandurile sale. Vrei sa se deschida in fata ta.
3. Daca ai ales scaunul de lemn: Tii foarte mult la aspectele sociale, la imaginea ta si a partenerului tau si la manierele voastre in societate si doresti sa iti faci partenerul atent asupra acestor lucruri. Iti doresti ca partenerul tau sa fie mai atent la comportamentul sau fata de tine, dar si fata de ceilalti.
4. Daca ai ales scaunul cu perna inclusa: Iti doresti o relatie confortabila si armonioasa si ca partenerul tau sa fie o persoana calma si maleabila, alaturi de care sa poti gasi linistea.
5. Daca ai ales scaunul cu masaj: Iti doresti o relatie in care sa primesti de toate, multe, cat mai multe, iar partenerul tau sa fie dispus sa faca orice pentru tine. Uneori insa, oferi mai putin decat ceea ce ti-ai dori sa primesti.

Testul Nr. 3 – Testul 1950
Testul 3 dezvaluie aspectul care te atrage cel mai mult la partenerul tau…
1. Iti iubesti partenerul pentru mintea si intelectul sau.
2. Ceea ce te-a atras si te atrage cel mai mult la partenerul tau este personalitatea. Consideri ca personalitatea este punctul forte al unui barbat.
3. Iti doresti alaturi un partener care sa iti ofere siguranta, atat emotionala, cat si materiala.
4. Gasesti ca partenerul tau este o persoana atragatoare, cu mult sex-appeal. In general, iti plac persoanele atragatoare, interesante, al caror fizic si trasaturi exprima un ceva.

Testul Nr. 4 – Testul Pesterii
Testul 4 este relevant pentru atitudinea ta fata de bani si modalitatea in care ii cheltui…
1. Nu cunosti ce inseamna cumpatarea si nici simtul masurii atunci cand cheltui bani. Pentru tine sunt un mijloc de a-ti procura lucrurile de care ai nevoie si la care visezi. Ai tendinta de a cheltui mai multi bani decat castigi.
2. Reusesti sa gasesti un echilibru intre ‘a castiga’ si ‘a cheltui’ si sa te bucuri de micile placeri materiale ale vietii fara riscul de a ramane fara bani.
3. Ai simtul banilor si ai noroc de ei. Fie muncesti din rasputeri pentru ei, fie stii cum sa-i faci. Fiindca te temi insa de zile negre, ai tendinta de a cheltui prea putin comparativ cu resursele pe care le detii.

Testul Nr. 5 – Testul Elefantului Zambaret
Testul 5 dezvaluie ceea ce te face cea mai fericita…
1. Esti cea mai fericita atunci cand te simti libera si inconjurata de prieteni care te accepta asa cum esti.
2. Esti cea mai fericita atunci cand ai alaturi de tine o persoana care iti este draga si pe care o placi si care este la randul sau fericita.
3. Esti cea mai fericita atunci esti stapana asupra situatiilor si poti sa te amuzi pe seama lor.
4. Esti cea mai fericita cand iti amintesti ca viata e frumoasa si nu uiti sa razi si sa te bucuri de ceea ce iti ofera.

Testul Nr. 6 – Testul Plantei
Testul 6 iti indica atitudinea fata de parinti…
1. Tii la parintii tai, insa ai o fire independenta si ti-ai dorit dintotdeauna sa te afli pe cont propriu.
2. Simti recunostinta fata de parintii tai pentru ca te-au crescut si ti-au dat posibilitatea sa fii persoana care esti.
3. Esti foarte atasata de parintii tai si te bazezi pe ei atunci cand ai nevoie. Doresti sa-i stii aproape si vrei sa-ti fie intotdeauna alaturi.
4. Ai multe multumiri pe care ai dori sa le adresezi parintilor. Ti se pare ca nu ai gasit inca metoda potrivita pentru a-i rasplati pentru tot ce au facut pentru tine


Sursa: http://anatolbasarab.me