duminică, 9 decembrie 2012

Universul - complice sau martor la împlinirea dorinței tale?



Dacă nu te-ai lămurit până acum care este treaba cu Legea Atracției, urmărește-mă 10 minute și vei înțelege rapid cum lucrează Universul. Înainte să îți clarifici acest lucru, hai să cădem de acord că prin Univers putem face referire la Dumnezeu sau la o Inteligență Superioară care ne guvernează, ori pur și simplu la o Forță Divină care orchestrează totul din spatele cortinei. Spune-i cum simți tu să-i spui. Poate dacă ai deja altă denumire, păstreaz-o pe aceea.



Ce se aseamănă se atrage reciproc
Nu vreau să fac presupuneri despre ceea ce știi sau nu știi despre Legea Atracției, așa că îți voi explica pe scurt care este toată treaba cu acest principiu universal. De fapt, el spune simplu așa: ce se aseamănă, se atrage reciproc. Toți înțelepții lumii au exprimat de-a lungul timpului acest adevăr, și mai apoi știința a început să înțeleagă de ce se întâmplă așa.

Tot ce există în acest Univers, spun cercetătorii, este energie – toate ființele, natura, emoțiile, gândurile, banii, sănătatea, fericirea, lucrurile, lumina, întunericul, apa, etc. În ciuda aparențelor, toate sunt la bază o formă sau alta de energie. Noi ca oameni emitem o mare cantitate de energie pringândurisentimente și emoții. Acestea sunt dintre cele mai puternice vibrații transmise și recepționate. Suntem ca o antenă care emite și primește continuu informații subtile.

Emoțiile atrag
Există forme de energie joasă, negativă, și există și forme de energie înaltă, pozitivă. Corelațiile sunt ușor de făcut. Știi și tu de exemplu că iubirea este cea mai înaltă vibrație pe care o poate emite și primi un om (iubirea necondiționată, generoasă, lipsită de atașamente bolnăvicioase și gelozie). Compasiunea,bucuria, entuziasmul, recunoștința, mulțumirea, bunătatea, generozitatea, iertarea, înțelegerea,fericirea, extazul și alte stări asemănătoare sunt desigur pozitive și atrag același gen de energii. La polul opus, tristețea, frica, îndoiala, ura, bârfa, gelozia, invidia, grijile, temerile, gândurile haotice, intențiile de manipulare, incapacitatea de a ierta, blocajele psihice, dorința de răzbunare, și alte stări ca acestea atrag evenimente, oameni, lucruri și experiențe negative către cel care nutrește astfel de sentimente.

Nu e nimic complicat în Legea Atracției – ce oferi, aia primești; ce ești, aia atragi.

Ai un partener de încredere, dacă și tu îți faci bine treaba
Am pornit acest articol de la întrebarea: Universul – martor sau complice la împlinirea visului tău?Universul este complicele și partenerul tău. Punct. Dacă nu-ți este clar ce ai tu de făcut atunci când îți dorești ceva și ce poți lăsa pe mâna Universului, mai ai răbdare cu mine încă puțin și vei ști suficient de multe.
Unii au criticat filmul documentar Secretul – Legea Atracției pentru faptul că simplifică prea mult lucrurile și dă senzația că toată treaba o face de fapt Universul și tu nu trebuie decât să aștepți. Eu cred că aceste critici nu sunt fondate deoarece filmul nu transmite că tu nu ai nimic de făcut pentru ca visul să ți se împlinească. Ceea ce nu au înțeles cei care critică documentarul este faptul că nouă ne aparține munca interioară. Exclusiv nouă. Nu o poate face nimeni în locul nostru. La ce mă refer când spun muncă interioară?

Ei bine, poate nu o să-ți placă ce am de zis, dar trebuie să înțelegi că Legea Atracției nu e tocmai ca o bagheta magică. Ceea ce vreau să spun este că ai de muncă, dar nu în sensul că trebuie să muți munții din loc, ci să înveți cum să-i faci să se mute singuri (metaforic vorbind desigur).



Dacă-ți mai amintești, am spus mai devreme faptul că ce se aseamănă se atrage reciproc. Tu ai capacitatea să atragi în viața ta oameni, circumstanțe, lucruri și situații care să conlucreze la împlinirea visului tău. De orchestrarea tuturor acestor legături dintre tine și realitatea obiectivului stabilit se ocupă Universul și nimeni altcineva nu o poate face mai bine decât el, pentru că mintea noastră rațională este limitată, în timp ce Inteligența Superioară care ne guvernează este omniprezentă, omniscientă și omnipotentă. Lasă pe seama ei conexiunile și aranjarea jucătorilor. Atât timp cât tu îi dai indicații clare, Universul conclucrează în mod magic la materializarea dorinței tale.

Dă indicații precise cu privire la ce îți dorești
Ce înseamnă asta? Ei bine, aici începe partea mai dificilă. Uneori cu toții cădem în capcana de a crede că știm ce vrem. Unii trăiesc toată viața cu impresia că știu ce își doresc și se tot întreabă de ce nu atrag acele lucruri. Ei bine, a ști ce îți dorești cu adevărat nu e un proces rațional de fapt, ci ține de a simți. Și când spun a simți, lucrurile nu se simplifică. Dorințele prin natura lor par legate de partea emoțională, sentimentală. Doar că noi suntem niște ființe mult mai complexe și mai profunde decât atât.

Este posibil să simți că-ți dorești cu ardoare ceva. Nu e suficient. Ascultă-ți corpul în liniște, în profunzime, vezi ce gânduri ies la suprafață în mod repetat, identifică temerile și îndoielile ascunse. Nu-ți fie teamă să le spui pe nume. Scrie totul pe o hârtie.

Pune-ți întrebări.

De multe ori, avem părți din noi care se opun împlinirii unei dorințe. Deși noi suntem convinși că vrem cu toată ființa un lucru, undeva pe fundal pot exista tensiuni sau blocaje care la prima vedere trec neobservate. Până nu vei asculta acele părți din tine care se opun, nu-ți vei putea debloca energia și deci vei transmite semnale confuze Universului. Dacă ceea ce-ți dorești nu se manifestă sau apar tot felul de piedici, simți că lucrurile merg greu, că ai obosit sau că mergi contra curentului, atunci sigur în interiorul tău nu-ți este clar ce și cum îți dorești sau mintea rațională n-a fost trasă pe dreapta.

Slefuiește diamantul din interiorul tău
Această muncă interioară nu este întotdeauna un proces ușor. Uneori durează. Trebuie să ai răbdare cu tine. După un timp, îți poți da seama că de fapt îți dorești altceva. Dar acele direcții ale sufletului care au menirea să te facă să crești și să evoluezi rămân indiferent cât timp trece. Nici ele nu se arată clar de la început, dar prin șlefuire, încep să lumineze din ce în ce mai puternic. Din momentul când ai dat de diamantul tău interior și l-ai făcut să strălucească, întregul Univers își pune în mișcare resursele, începe să-și rearanjeze jucătorii și face toate conexiunile necesare pentru ca visul tău să devină realitate. Până atunci, ți se pot petrece lucruri amestecate – un pas înainte, trei înapoi.
Ceea ce ai tu de făcut este să lași Forța Divină să acționeze prin tine.

Vei simți clar diferența dintre porniririle date de ego, de mintea rațională care spune că trebuie să facă ceva, de nerăbdare și atașament, și modul armonios în care acționează Universul prin tine. Diferența este că în al doilea caz nu vei obosi niciodată, nu vei simți că faci eforturi sau că împingi de la spate împlinirea visului tău. Te abandonezi Inteligenței Superioare și o răbdare de nestrămutat domnește în tine. Știi că ceea ce îți dorești este o realitate și că urmează să o experimentezi și în această dimensiune.

Desigur că există și proiecte care s-ar putea să țină mai mult de partea ta rațională și să ai impresia că intuiția nu are nimic de-a face cu ele. Greșit, chiar și obiectivele financiare sau profesionale, de exemplu, au legătură cu ceva mai profund din interiorul tău, ceva care te poate sprijini sau din contră, te poate frâna. Dacă știi clar ce vrei și lucrurile se mișcă în direcția pe care ți-o dorești, ești pe drumul cel bun. Dacă nu, apucă-te să faci investigații, să vorbești cu toate părțile din tine, să afli intențiile profunde din spatele acelui obiectiv, să verifici cât de ecologic este țelul tău pentru tine și pentru cei din jur, pe termen scurt și lung, și dacă ceva îți dă cu virgulă, dar nu știi ce, ai încredere în această senzație și lasă deoparte pentru o vreme dorința respectivă. Intuiția noastră știe cel mai bine care-i treaba cu virgula aia, dar nu întotdeauna vorbește pe înțelesul nostru sau nu întotdeauna suntem noi suficient de deschiși.

Așadar, munca interioară de clarificare îți aparține. Pune-ți toate întrebările posibile și nu le da numai răspunsuri raționale, ci ascultă-ți și corpul și intuiția. Cum? Făcând liniște în minte, observând gândurile și neindentificându-te cu ele. În timp, acest lucru îți va fi din ce în ce mai ușor.

Nu porni automat de la premiza că știi ce vrei.

Cum spuneam, acest proces de înțelegere și slefuire a propriului diamant poate dura zile, luni sau ani de zile. Se întâmplă așa deoarece suntem puternic condiționați de prejudecăți și crezuri preluate întâi de la părinți, apoi de la profesori, prieteni, Biserică, mass-media, etc. Unele dintre ele sunt bune pentru noi, altele ne limitează. Apoi, mai e vorba că mintea rațională are tendința să caute soluții și modalități de a transpune un vis în realitate și când nu le întrezărește începe să se opună.

Sper că acum lucrurile îți sunt mai clare și înțelegi că Universul dispune de resurse magice nebănuite.El așteaptă doar indicațiile tale clare, o viziune plină de viață, dorința ta de nestrămutat, încredere, răbdare, emoții pozitive și să dai curs impulsului intuitiv.

Succes în șlefuirea diamantului tău interior. Fă-l să strălucească puternic! 
În încheiere, ca exercițiu, lasă-mi un comentariu în care-mi scrii despre o experiență care-ți dorești să devină realitate pentru tine, un obiectiv, un vis, o dorință (poți să-i dai un nume generic "experiență pentru sufletul meu") și spune-mi:

1. 3 motive pentru care  vrei acel lucru, 
2. 2 implicații majore pe termen scurt sau lung (schimbări care vor interveni în viața ta când dorința i se va împlini), 
3. dă un nume temerilor sau îndoielilor care apar legate de visul tău
4. care sunt cele mai importante 3 efecte pozitive ale împlinirii dorinței tale

Vei vedea cât de mult  ți se vor clarifica lucrurile după acest exercițiu. 


Sursa: atractiasuccesului.blogspot.ro

Secretele dietei Raw Vegan


Alimentaţia pe bază de alimente crude, negătite termic pleacă de la ideea că preparea la foc distruge vitaminele şi transformă substanţele nutritive. Se consideră că alimentaţia vie oferă regenerare celulară.


Curentul „alimentaţiei vii“ presupune o alimentaţie vegetală, proaspătă, crudă, teoretic completă. Nu se consumă nimic care să provină de la animale: carne, lactate, ouă, ci doar alimente din natură, în stare naturală, alimentele încolţite, cereale, seminţe, deshidratate la rece, sucuri, alge.
Beneficiile dietei Raw Vegan
Dieta raw vegan este recomandată în hipertensiunea arterială, astm, ajută la detoxifierea organismului (ficat, rinichi, colon), îmbunătăţeşte sistemul imunitar, este eficientă în bolile cardiovasculare, cancer, maladii cerebrale. Dar trebuie ţinută doar pe durate limitate de timp.
Alimentaţia raw poate fi considerată şi o alimentaţie cu proprietăţi „antiinflamatorii”, antioxidante pentru organism, deoarece nu se consumă zaharuri, grăsimi nocive, făinoase, considerate alimente „inflamatorii” pentru organism. 

Alimentele sănătoase stimulează eliberarea în organism a unor substanţe antiinflamatorii, benefice care scad nivelurile de glucoză şi insulină, scad colesterolul, scad apetitul. Aceste substanţe benefice nu se autoactivează. Pentru a fi funcţionale au nevoie de alimente sănătoase, iar dulciurile, grăsimile nocive, făinoasele stimulează inflamaţia organismului, cresc glicemia şi insulina, colesterolul, apetitul, apar depozitele de grăsime şi surplusul de kilograme. Deci trebuie să facem noi alegeri alimentare corecte în mod conştient.

Atenţie la proteinele esenţiale

Într-adevăr, trebuie să recunoaştem beneficiile alimentaţiei raw, dar în acelaşi timp, macronutrimentele care pot fi în carenţă sunt proteinele, din cauza lipsei cărnii, care oferă organismului proteinele esenţiale de calitatea I. Atâta timp cât se asigură aportul de proteine esenţiale de calitatea I din surse vegetale (care conţin toţi aminoacizii esenţiali) se poate trece la o alimentaţie raw. Alimentele cu proteine de calitatea I recomandate sunt soia, quinoa, combinaţia între linte cu orez, dar acestea trebuie totuşi gătite la foc. 

Dacă un asemenea regim nu este corect echilibrat, dacă sunt carenţe de macronutrienţi esenţiali şi se ţine o perioadă mai lungă de timp, poate duce la cealaltă extremă, la riscuri mari de carenţe şi îmbolnăvire.

Contraindicat copiilor şi femeilor însărcinate

Acest regim este contraindicat copiilor şi femeilor însărcinate sau care alăptează. Dacă un adult poate face faţă unei astfel de diete, copiilor nu le susţine creşterea şi dezvoltarea. Carenţa cea mai mare este de proteine de calitatea I care se găsesc în cea mai mare măsură în carne, ou, în cantităţi mai mici în lactate şi derivate, deci în produse animaliere care trebuie gătite la foc. Se presupune că sursa de proteine în alimentaţia raw ar fi fructele oleaginoase (nuci, alune etc.), unele leguminoase, cereale, dar acestea nu acoperă necesarul organismului cu cantităţi suficiente. 

Sfatul specialistului


„Alimentaţia crudă/raw vegan, este recomandată în cazul unor afecţiuni, mai degrabă ca o cură de detoxifiere (posturile de peste an având şi acest scop), dar nu trebuie să fie pe perioade lungi de timp deoarece apar carenţe grave cu îmbolnăvire, îngrăşare în unele cazuri, scăderea masei musculare (din cauza lipsei de proteine de calitatea I). Alimentaţia trebuie să fie echilibrată, să conţină toţi macro şi micronutrienţii în combinaţii corecte, să asigure organismului toţi nutrienţii de care are nevoie şi pe care nu-i poate sintetiza singur (de aceea trebuie aduşi prin alimentaţie şi se numesc esenţiali). Cheia este echilibrul. Alimentaţia să fie echilibrată să conţină proteine de calitatea I din produse animale, glucide bune, grăsimi bune, vitamine, minerale“, a declarat Dr. Irina Arsene, Consultant nutriţionist, Clinica Slimart.

Sursa: incomemagazine.ro

Voi ce parere aveti despre raw-vegan?

Scortisoara - 5 beneficii


Mirodenie cu o aromă plăcută, scorţişoara este şi un valoros remediu indicat de terapeuţi în tratamentul multor boli.  Virozele respiratorii şi problemele digestive sunt doar câteva dintre acestea.


1Reglează nivelul glicemiei 

Scorţişoara are importante efecte antidiabetice, datorită substanţelor active care scad nivelul glucozei din sânge. Un studiu publicat în „Jurnalul Terapiilor Antidiabet" a relevat că administrarea unei cantităţi zilnice de scorţişoară (1-6 g) reduce nivelul glucozei din sânge cu 18-29%, nivelul trigliceridelor cu 23-30% şi nivelul colesterolului „rău" cu 7-27%. Aceste beneficii au fost constatate după 40 de zile de studiu.

2Remediu împotriva frigului 

Friguroşii pot să urmeze o terapie cu pudră de scorţişoară (o linguriţă de pudră amestecată într-o ceaşcă cu infuzie de busuioc sau într-o cană de vin fiert) timp de 10 zile. Acest remediu le întăreşte imunitatea şi le încălzeşte extremităţile. Când scorţişoara este amestecată cu miere (câte o linguriţă din fiecare), combate simptomele de viroză respiratorie. Terapia se repetă de trei ori pe zi, un interval de trei-patru zile.   

3Împrospătează respiraţia

Dacă bei o limonadă care conţine scorţişoară, respiraţia ta poate fi proaspătă întreaga zi. Într-un pahar cu apă caldă amestecă două linguriţe de miere,  una de scorţişoară şi o feliuţă de lămâie. De asemenea, poţi să faci gargară cu un amestec obţinut din scorţişoară şi miere (câte o linguriţă din fiecare), adăugat într-un pahar cu apă caldă. 

4Stopează evoluţia celulelor canceroase

Un studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea din Kansas semnalează efectul antitumoral exercitat de scorţişoară. Adău­gată frecvent în preparate dulci (salată de fructe, orez cu lapte, compot), pulberea de scorţişoară poate să stopeze dezvoltarea celulelor canceroase. Pentru a combate efectele prelucrării termice, spun specialiştii, plăcinta cu mere şi piureurile de dovleac sau de castane se asezonează cu scorţişoară. 

5Combate tulburările de apetit 

Fitonutriţionistul francez Eric Favre îşi asigură pacienţii că dereglarea apetitului poate fi eliminată prin intermediul pulberii de scorţişoară. El recomandă  persoanelor care nu au poftă de mâncare să introducă în dietă salate de fructe asezonate cu pudră de scorţişoară. O cură cu astfel de salate, urmată un interval de zece zile, redă bolnavului pofta de mâncare. Pe de altă parte, pudra de scorţişoară are efecte favorabile şi asupra gurmanzilor, deoarece temperează excesele alimentare şi contribuie la scăderea în greutate. Gurmandul trebuie să bea cel puţin două căni de ceai de scorţişoară pe zi, preparat dintr-o linguriţă rasă de scorţişoară pudră şi două linguri de suc de mere amestecate într-o cană cu apă fierbinte. Tratamentul trebuie continuat timp de o lună.

Poţi combate sughiţul  cu ajutorul unei linguriţe de pudră de scorţişoară infuzată într-un pahar cu apă fierbinte, timp de trei minute. Licoarea se bea cu înghiţituri mici.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra ­Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

Scorţişoara combate radicalii liberi şi previne îmbătrânirea prematură, bolile cardiace, afecţiunile degenerative şi cancerul.. Cele mai recente studii au descoperit noi valenţe terapeutice ale scorţişoarei: utilizat cu regularitate, acest condiment-medicament fluidifică sângele şi are acţiune preventivă pentru apariţia trombozelor, iar efectul antiseptic şi antimicrobian este util în caz de infecţii urinare. Scorţişoara contribuie la îmbunătăţirea memoriei şi a funcţiilor cognitive, are acţiune tonică şi revigorantă, combate oboseala şi astenia. Uleiul volatil extras din scorţişoară, graţie efectelor sale antiseptice şi anestezice, este folosit în stomatologie pentru calmarea durerilor de dinţi şi pentru tratarea gingivitelor. Vinul amestecat cu scorţişoară (50 de grame la un litru de vin) are proprietăţi benefice în caz de balonări sau de constipaţie. Presărată în diferite salate şi mâncăruri, scorţişoara  stimulează digestia. 

Aromă: Uleiul de  scorţişoară face mai plăcută administrarea medica-mentelor. 

Sursa: adevarul.ro

Craciunul in familia romanesca


Craciunul este o sarbatoare a luminii, a compasiunii fata de semeni; o vreme de voiosie, bucate alese si clipe de neuitat petrecute cu familia. Aceasta sarbatoare este tinuta pe tot Globul indiferent de rasa pentru ca este un moment in care toti au uitat de aceste aspecte. 
In Romania Craciunul este in primul rand momentul in care se strang toti membrii familiei, chiar daca unii sunt plecati departe. Membrii familiei incep sa se stranga pe langa gospodina casei. Aceasta imparte sarcinile: “tu alegi orezul”, “tu toci carnea”, “tu cerni faina”, tu tii ligheanul la framantat” etc. Oricum se creaza o zarva si o agitatie placuta. Una sau doua zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor, prajiturilor. De obicei Ajunul si in preziua ajunului se pregatesc mancarurile. Daca la Ignat s-au facut preparatele de porc atunci ramane de treaba numai pentru Ajun(sarmale, friptura, ciorba, salata de “boeuf”, piftia sau raciturile de porc), daca nu atunci ea se va lupta si cu caltabosi, leber, chisca etc. Miroase a mirodenii, mancarurile sunt gustate doar de gospodina daca ceilalti postesc sau se fac pe negustate existand convingerea ca acestea vor iesi mai bune decat atunci cand sunt gustate.

In dimineata de Craciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile mosului, apoi glasurile lor trezesc toata casa. Urmeaza micul dejun, la care participa toata familia. 


In dimineata Craciunului toata familia merge la biserica pentru a asista la slujba. Se intorc voiosi spre casele lor, si urmeaza sa duca pomana o farfurie cu friptura de porc celor care nu au avut ce sa sacrifice de Ignat.

Gospodinele incep sa puna pe masa frumos decorata tot ce au pregatit mai bun pentru ziua de Craciun: toba, caltabosi, piftie, sarmale, friptura de porc, cozonac, prajituri, toate facute cu cele mai bune ingrediente, la care se adauga rugaciune sau macar o cruce facuta deasupra mancarurilor la gatit si a aluatului pus la dospit. In zonele rurale ale tarii, in special in Moldova si Oltenia sarmalele se fac si se servesc in mod traditional(pentru coacere sarmalele sunt puse intr-o oala de lut, care este stropita cu apa, ca sa nu crape. Astfel, sarmalele se coc in tihna, uniform si au o aroma deosebita).

La tara barbatii aduc lemne sa puna pe foc (ca sa iasa bune copturile, sarmalele si friptura focul este o intreaga stiinta) si apoi se ocupa de bauturile traditionale, tuica fiarta cu piper si usor indulcita si nelipsitul vin fiert cu scortisoara si diferite plante aromatice musai servite in cani din lut, nu de alta, dar acestea pastreaza savoarea bauturilor.

Odata pusa familia la masa, se face rugaciunea, si toti membrii familiei se bucura de bucate alese dupa un post lung. Voiosia trebuie sa fie peste tot, in toate inimile. Dupa ce toti membrii s-au saturat, masa nu se strange, se lasa chiar si peste noapte pentru ca familia sa aiba parte de un an imbelsugat.

Daca este zapada, copiii zburdalnici ies afara pentru a face oameni de zapada sau pentru o bulgareala zdravana. Parintii si bunicii raman in casa pentru a pregati bucatele pentru colindatorii ce vor veni cu “Steaua”.

Seara este momentul pentru musafiri. Se spune ca daca primul invitat este barbat atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toti invitatii trebuie sa vina cu inimile curate, cu ganduri bune si voiosie pentru ca toate sa mearga bine.

Odata lasata noaptea, toti se retrag la casele lor in pace pentru o binemeritata odihna. Chiar daca Craciunul a devenit comercial, trebuie sa-i recunoastem meritele. Reuneste familia de peste tot, si pentru o zi toti oamenii uita de griji, toti avem aceeasi culoare si credem in aceleasi valori si zambim de fiecare data cand il vedem pe omul acela cu burta si barba alba care este imbracat in rosu chiar daca nu il vedem zburand intr-o sanie trasa de reni.
Sursa: traditii.ro




Zahărul de cocos – zahărul vieţii




Atunci când este consumat cu moderaţie, la fel ca multe alte lucruri, zahărul de cocos (zahărul de palmier) poate fi o parte importantă dintr-o alimentaţie sănătoasă. Mai ales dacă înlocuieşte zahărul rafinat obişuit, care este tipul de zahăr cel mai des întâlnit, dar şi cel mai dăunător, relatează Wakeup-world.com.
Zahărul de cocos este făcut din seva florilor de nucă de cocos şi este folosit în Asia de câteva mii de ani. În mod impresionant, zahărul de cocos este plin de minerale nutritive şi vitamine. Oferind o gamă largă de valori nutriţionale, zahărul are un nivel mare de vitamina C, vitaminele B (B1, B2, B3, B6), fier, potasiu, magneziu şi zinc.
Pe lângă toate acestea, indexul său glicemic este relativ redus, cu o valoare de 35, în timp ce zahărul făcut din trestie albă are un indice de 70.
Zahărul de cocos este o opţiune minunată pentru diabetici sau pentru orice persoană care încearcă să găsească un îndulcitor cu puţine calorii şi cu un gust plăcut, puţin caramelizat. Practic, acest produs stabilizează nivelul zahărului din sânge, spre deosebire de fluctuaţiile continue pe care le generează zahărul alb.
Cu cât analizăm mai atent gama variată de produse pe care le oferă, nucile de cocos devin din ce în ce mai interesante, furnizând alternative nutritive şi sănătoase pentru lapte, ulei, apă şi zahăr.
Palmierul de cocos este cunoscut în Filipine sub denumirea de “copacul vieţii”, din cauza nenumăratelor utilizări atât ca o sursă alimentară, cât şi ca o sursă medicală.Nucile de cocos, în forma lor pură, sunt bogate în vitamine, minerale şi fibre, ceea ce le face extrem de nutritive.
 Uleiul de cocos poate fi utilizat în alternanţă cu untul de cocos, care este mult mai bun decât untul din lapte, atât de răspândit în lumea occidentală. Deşi acest uleiconţine 100% grăsimi, acestea îmbunătăţesc metabolismul şi în acelaşi timp ajută oamenii să slăbească. Beneficiile pot fi observate şi prin aplicarea uleiului direct pe piele şi pe păr.
Apa de cocos este cel mai benefic produs al copacilor de cocos, din cauza enzimelor sale bioactive, a vitaminelor B şi a mineralelor, care includ calciu, fier, zinc, magneziu şi mangan.
Mai mult, copacul de cocos are beneficii şi pentru mediul înconjurător, datorită abilităţii sale de a preveni eroziunea solului (fiind benefic pentru ecosistemul înconjurător). Faptul că acest palmierul de nucă de cocos poate fi crescut în aproape orice tip de sol, întăreşte convingerea generală că acest copac este unul din cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit de la natură.
 Este recomandată includerea produselor uimitoare din cocos în alimentaţia zilnică şi înlocuirea zahărului rafinat cu cel de cocos pentru a vă putea bucura de beneficii consistente  pentru sănătate!
Sursa: www.financiarul.ro

Rodia: beneficii notabile pentru organism


Rodia: beneficii notabile pentru organism
Laudata in poeme, mitologie, arta, in Biblie pentru capacitatea sa de a lupta in problemele de fertilitate, rodia ascunde multe secrete.
Scurt istoric al rodiei
Fructul rodie a fost descoperit initial in Asia. Odata cu timpul, rodia a fost adusa in regiunile mediteraneene, apoi in America de Nord. Dintrebeneficiile rodiei amintim:
Mentine inima sanatoasa
Rodia nu este numai un fruct parfumat si zemos, rodia constituie un aliment bogat in fibre, nutrienti extrem de importanti in reglarea digestiei, prevenirea senzatiei de foame si a bolilor asociate cu o digestie precara. De asemenea, rodia contine potasiu, un mineral esential in reglarea hipertensiunii si cresterii energiei.
Previne cancerul
Dincolo de fibre si potasiu, rodia contine antioxidanti, substante care anihileaza actiunea radicalilor liberi, chimicale provenite din alimentatia nesanatoasa, din poluare si din fumul de tigara. Astfel, odata patrunsi in organism, odata ce trec de bariera de protectie a acestuia, radicalii liberi instaleaza haosul. Acestia grabesc actiunea de multiplicarea a celulelor canceroase, astfel apare tumora.
Antioxidantii, adica substantele naturale care inlesnesc radicalii liberi, intaresc sistemul natural de aparare al organismului, distrug celulele canceroase si ajuta organismul sa isi revina.
Rodia contine trei tipuri de antioxidanti importanti: tanini, antocianini si acid elagic.
Rodia reface organismul dupa cancer
Un studiu, realizat de Universitatea California din Los Angeles, a aratat ca barbatii care au suferit de cancer de prostata si au consumat suc de rodie zi de zi, timp de doi ani de zile, prezentau un risc mai mic decat restul care nu au consumat suc.
De asemenea, un studiu publicat in Jurnalul de Nutritie a aratat ca sucul reduce inflamatia ascociata cu artrita.
Sucul de rodie remineralizeaza organismul
Sucul este bogat in: vitamina A, vitamina C, acid folic si vitamina E.
Vitamina A din suc are efecte benefice asupra texturii pielii. Pe de alta parte, vitamina E are efecte benefice asupra sistemului circulator, in timp ce vitamina C ajuta in refacerea tesuturilor. Iar acidul folic reduce tensiunea sangelui.
Consumat zi de zi, sucul de rodie scade riscul de anomalii la nastere.
De asemenea, scade riscul bolilor de inima (atac de cord, infarct etc). Fluidizeaza sangele, scade colesterolul, promovand astfel un sistem circulator sanatos.
Gratie continutului ridicat de antioxidanti, sucul de rodie rivalizeaza cu bauturile bogate in acesti nutrienti (vin rosu, ceai verde, ceai negru). Astfel, are capacitatea sa refaca tesuturile afectate de cancer, sa previna cancerul de piele, de prostata si de san. Iata de ce rodia are culoarea fascinanta, pentru ca pigmentul intens denota o concentratie ridicata de antioxidanti. In plus, substantele active din suc intaresc cartilagele, previn bolile care le imbatranesc, de exemplu, artrita.
Si asta nu este tot. Sucul consumat de-a lungul vremii ajuta in prevenirea bolilor creierului, Alzheimer.
Extractul de rodie previne virozele
Nici extractul nu trebuie trecut cu vederea. Testele au aratat ca beneficiile extractului de rodiementine nivelul de colesterol, il scade atunci cand reprezinta o amenintare, mentine inima sanatoasa si intreg sistemul circulator, intareste cartilagele si are proprietati antivirale, distrugand astfel cateva virusuri.
Depozitare si consum
Fructul rosiatic este delicios, zemos, are o piele ferma si seminte crocante. Si in ciuda acestor lucruri are si multe intrebuintari si proprietati curative, dar, mai intai de toate, trebui sa iei fructul zemos, fara pete si riduri. De asemenea, daca ai nevoie de suc de la rodie, alege fructul copt.
Semintele de rodie le poti pastra intr-un recipient, in frigider, pret de o saptamana. Fructul intreg rezista pana la doua luni in frigider. Semintele congelate rezista si 3 luni de zile.
Pentru a te bucura de acesta fruct, trebuie sa il tai pe din doua, apoi fiecare jumatate taiata in sferturi. Semintele se inlatura gentil, se da deoparte pielita care le infasoara.
Semintele se pot adauga in: salate, in iaurt, in inghetata, in wafe, in clatite, in bolul cu cereale integrale, in prajituri, briose, jeleuri, in retete cu orez, in omleta, in mancarurile pe baza de carne de porc, de pasare, in guacamole etc.
Asa ca, nu-ti ramane decat sa inveti retete noi si sa te bucuri de beneficiile si efectele rodiei.
Sursa: ovia.ro

Nucile si beneficiile lor


Nuci
Nucile au fost, inca din timpuri stravechi asociate cu intelectualii deoarece forma lor seamana cu cea a creierului. Acum stim insa, ca pe langa aceasta, ele sunt pline de factori care ajuta la pastrarea unei sanatati optime. Nucile contituie o bogata sursa de energie, continand multi nutrienti, antioxidanti si vitamine esentiale pentru o buna functionare a organismului 

Nucile sunt  fructele unor specii de arbori apartinand familiei Juglandaceae din specia Juglan. Copacul este foios, atinge marimi medii si se crede ca este originar din muntii ce inconjoara Asia Centrala sau Sudul Europei.
Exista peste 30 de varietati de nuci, insa cele mai populare 3, cultivate pentru consum sunt Nucul Englezesc sau Persan - Juglans regia; Nucul Negru - Juglans nigra si Nucul Alb sau butternut- Juglans cinerea. Acestia sunt intalniti in special in tari ca Statetele Unite, Romania, Franta, Turcia sau China. Dupa plantare, copacul are nevoie de aproximativ 4 ani pana la primele roade.
Fructele sunt gata sa fie recoltate in luna August, atunci cand coaja groasa incepe sa crape si sa scoata la lumina nucile invelite in stratul subtire. Fiecare nuca are o forma sferica, fiind de marimea unei lamai medii, cu greutatea de 10-15 g incluzand miezul.
Ca strucutura, miezul contine doi lobi de marimi inegale, de culoare albicioasa, inveliti intr-o coaja subtire. Lobii sunt partial atasati unul de celalalt. Uleiul extras din nuci -pe langa gatit- este folosit si in scopuri medicinale sau aromaterapie.

Beneficii pentru sanatate

  • Nucile contituie o bogata sursa de energie, continand multi nutrienti, minerale, antioxidanti si vitamine esentiale pentru o buna functionare a organismului.
  • Sunt extrem de bogate in acizi grasi monosaturati (aprox 72%), cum este acidul oleic si o excelenta sursa de acizi grasi esentiali de omega 3 ca acidul linoreic, acidul alfa linoreic(ALA) si acidele arachidonice. Introducerea regulata in meniu a nucilor ajuta la reducerea colesterolului negativ si la cresterea nivelului de colesterol pozitiv, benefic pentru organism. Studiile au scos in evidenta ca dieta mediteraneana, bogata in acizi grasi de omega 3 ajuta la prevenirea bolilor arterelor coronariene si a infarctului prin favorizarea profilului unui sange sanatos
  • Doar 25 de grame de nuci contin peste 90% din DZR de acizi grasi omega 3. Studiile au indicat ca acestia, in virtutea actiunii anti inflamatoare ajuta la scaderea riscului de aparitie a hipertensiunii, a bolilor coronariene ale arterelor si a cancerului la san, colon si prostata precum si a infarctului.
  • Nucile sunt bogate in substante fito-chimice, care isi aduc aportul la activitatea anti-oxidanta, incluzand melatonina, acidul ellagic, vitamina E, carotenoidele, si compusii poli-fenolici. Aceste substante ajuta organismul sa lupte impotriva cancerului, inflamatiilor, bolilor neorologice si imbatranirii.
  • Sunt o sursa foarte buna de vitamina E, bogate in special in gamma-tocopherol, continand nu mai putin de 21g/100 grame din aceasta substanta. Vitamina E este un puternic antioxidant solubil gras, necesar pentru mentinerea membranei mucoase la nivel celular si a pielii, protejand-o de actiunea radicalilor liberi.
  • Contin mai multe complexe de vitamina B cum sunt riboflavina, niacinul, thiaminul, acidul pantothenic, vitamina B-6, si acid foliar.
  • Constituie o bogata sursa de minerale, ca mangan, cupru, potasiu, calciu, fier, magneziu, zinc si seleniu. Cuprul este un co-factor vital pentru multe enzime incluzand cytochrome c-oxidase si superoxide dismutase (alte minerale ce functioneaza ca si co-factor sunt manganul si zincul).
  • Acesta din urma este un co-factor in multe enzime care regleaza cresterea si dezvoltarea, productia de sperma, digestia si sinteza acidului nucleic. Seleniul este un micro-nutrient care functioneaza pe post de co-factor pentru enzime anti-oxidante cum sunt glutathione peroxidases.
  • Uleiul de nuci are o aroma specifica, avand puternice proprietati astringente, protejand pielea de a deveni uscata. Este utilizat in gatit ca ulei de baza si transport ("carrier or base oil"), in medicina traditionala, masajul terapeutic, aromaterapie, industria farmaceutica si cosmetica.
Consumarea unui pumn de nuci in fiecare zi va va furniza necesarul de minerale, vitamine si proteine.

Nucile: un necesar de vitamine, proteine si minerale
Nucile: un necesar de vitamine, proteine si minerale

Selectare si depozitare

Nucile sunt disponible in orice magazin sau piata, sub mai multe forme: cu sau fara coaja, sarate, dulci sau macinate. Incercati sa cumparati insa nuci care nu au fost procesate. Cele sanatoase ar trebui sa aiba o culoare maro lucios, sa fie compacte, de marime uniforma si sa se simta grele in mana. Nu trebuie sa aiba crapaturi, mucegai, pete sau miros ranced.
Nucile cu coaja pot fi depozitate in locuri intunecoase, uscate, pentru mai multe luni in timp ce nucile fara coaja trebuiesc pastrate in recipiente vidate si tinute in frigider pentru a nu rancezi.

Utilizari in bucatarie

  • Nuca este de obicei consumata individual, in forma bruta. Pot fi consumate prajite, sarate sau dulci.
  • Are un gust dulceag, constituind un topping excelent pentru pizza sau iaurturi
  • Nucile zdrobite pot fi presarate peste salate, deserturi, in special inghetate si alte asemenea preparate.
  • Sunt extrem de utilizate in productia de biscuiti, dulciuri si prajituri.
  • Pot lua forma untului de nuci, care este destul de popular in special pentru cei alergici la aceste fructe.

Sursa: decostyle.mayra.ro