duminică, 9 decembrie 2012

Universul - complice sau martor la împlinirea dorinței tale?



Dacă nu te-ai lămurit până acum care este treaba cu Legea Atracției, urmărește-mă 10 minute și vei înțelege rapid cum lucrează Universul. Înainte să îți clarifici acest lucru, hai să cădem de acord că prin Univers putem face referire la Dumnezeu sau la o Inteligență Superioară care ne guvernează, ori pur și simplu la o Forță Divină care orchestrează totul din spatele cortinei. Spune-i cum simți tu să-i spui. Poate dacă ai deja altă denumire, păstreaz-o pe aceea.



Ce se aseamănă se atrage reciproc
Nu vreau să fac presupuneri despre ceea ce știi sau nu știi despre Legea Atracției, așa că îți voi explica pe scurt care este toată treaba cu acest principiu universal. De fapt, el spune simplu așa: ce se aseamănă, se atrage reciproc. Toți înțelepții lumii au exprimat de-a lungul timpului acest adevăr, și mai apoi știința a început să înțeleagă de ce se întâmplă așa.

Tot ce există în acest Univers, spun cercetătorii, este energie – toate ființele, natura, emoțiile, gândurile, banii, sănătatea, fericirea, lucrurile, lumina, întunericul, apa, etc. În ciuda aparențelor, toate sunt la bază o formă sau alta de energie. Noi ca oameni emitem o mare cantitate de energie pringândurisentimente și emoții. Acestea sunt dintre cele mai puternice vibrații transmise și recepționate. Suntem ca o antenă care emite și primește continuu informații subtile.

Emoțiile atrag
Există forme de energie joasă, negativă, și există și forme de energie înaltă, pozitivă. Corelațiile sunt ușor de făcut. Știi și tu de exemplu că iubirea este cea mai înaltă vibrație pe care o poate emite și primi un om (iubirea necondiționată, generoasă, lipsită de atașamente bolnăvicioase și gelozie). Compasiunea,bucuria, entuziasmul, recunoștința, mulțumirea, bunătatea, generozitatea, iertarea, înțelegerea,fericirea, extazul și alte stări asemănătoare sunt desigur pozitive și atrag același gen de energii. La polul opus, tristețea, frica, îndoiala, ura, bârfa, gelozia, invidia, grijile, temerile, gândurile haotice, intențiile de manipulare, incapacitatea de a ierta, blocajele psihice, dorința de răzbunare, și alte stări ca acestea atrag evenimente, oameni, lucruri și experiențe negative către cel care nutrește astfel de sentimente.

Nu e nimic complicat în Legea Atracției – ce oferi, aia primești; ce ești, aia atragi.

Ai un partener de încredere, dacă și tu îți faci bine treaba
Am pornit acest articol de la întrebarea: Universul – martor sau complice la împlinirea visului tău?Universul este complicele și partenerul tău. Punct. Dacă nu-ți este clar ce ai tu de făcut atunci când îți dorești ceva și ce poți lăsa pe mâna Universului, mai ai răbdare cu mine încă puțin și vei ști suficient de multe.
Unii au criticat filmul documentar Secretul – Legea Atracției pentru faptul că simplifică prea mult lucrurile și dă senzația că toată treaba o face de fapt Universul și tu nu trebuie decât să aștepți. Eu cred că aceste critici nu sunt fondate deoarece filmul nu transmite că tu nu ai nimic de făcut pentru ca visul să ți se împlinească. Ceea ce nu au înțeles cei care critică documentarul este faptul că nouă ne aparține munca interioară. Exclusiv nouă. Nu o poate face nimeni în locul nostru. La ce mă refer când spun muncă interioară?

Ei bine, poate nu o să-ți placă ce am de zis, dar trebuie să înțelegi că Legea Atracției nu e tocmai ca o bagheta magică. Ceea ce vreau să spun este că ai de muncă, dar nu în sensul că trebuie să muți munții din loc, ci să înveți cum să-i faci să se mute singuri (metaforic vorbind desigur).



Dacă-ți mai amintești, am spus mai devreme faptul că ce se aseamănă se atrage reciproc. Tu ai capacitatea să atragi în viața ta oameni, circumstanțe, lucruri și situații care să conlucreze la împlinirea visului tău. De orchestrarea tuturor acestor legături dintre tine și realitatea obiectivului stabilit se ocupă Universul și nimeni altcineva nu o poate face mai bine decât el, pentru că mintea noastră rațională este limitată, în timp ce Inteligența Superioară care ne guvernează este omniprezentă, omniscientă și omnipotentă. Lasă pe seama ei conexiunile și aranjarea jucătorilor. Atât timp cât tu îi dai indicații clare, Universul conclucrează în mod magic la materializarea dorinței tale.

Dă indicații precise cu privire la ce îți dorești
Ce înseamnă asta? Ei bine, aici începe partea mai dificilă. Uneori cu toții cădem în capcana de a crede că știm ce vrem. Unii trăiesc toată viața cu impresia că știu ce își doresc și se tot întreabă de ce nu atrag acele lucruri. Ei bine, a ști ce îți dorești cu adevărat nu e un proces rațional de fapt, ci ține de a simți. Și când spun a simți, lucrurile nu se simplifică. Dorințele prin natura lor par legate de partea emoțională, sentimentală. Doar că noi suntem niște ființe mult mai complexe și mai profunde decât atât.

Este posibil să simți că-ți dorești cu ardoare ceva. Nu e suficient. Ascultă-ți corpul în liniște, în profunzime, vezi ce gânduri ies la suprafață în mod repetat, identifică temerile și îndoielile ascunse. Nu-ți fie teamă să le spui pe nume. Scrie totul pe o hârtie.

Pune-ți întrebări.

De multe ori, avem părți din noi care se opun împlinirii unei dorințe. Deși noi suntem convinși că vrem cu toată ființa un lucru, undeva pe fundal pot exista tensiuni sau blocaje care la prima vedere trec neobservate. Până nu vei asculta acele părți din tine care se opun, nu-ți vei putea debloca energia și deci vei transmite semnale confuze Universului. Dacă ceea ce-ți dorești nu se manifestă sau apar tot felul de piedici, simți că lucrurile merg greu, că ai obosit sau că mergi contra curentului, atunci sigur în interiorul tău nu-ți este clar ce și cum îți dorești sau mintea rațională n-a fost trasă pe dreapta.

Slefuiește diamantul din interiorul tău
Această muncă interioară nu este întotdeauna un proces ușor. Uneori durează. Trebuie să ai răbdare cu tine. După un timp, îți poți da seama că de fapt îți dorești altceva. Dar acele direcții ale sufletului care au menirea să te facă să crești și să evoluezi rămân indiferent cât timp trece. Nici ele nu se arată clar de la început, dar prin șlefuire, încep să lumineze din ce în ce mai puternic. Din momentul când ai dat de diamantul tău interior și l-ai făcut să strălucească, întregul Univers își pune în mișcare resursele, începe să-și rearanjeze jucătorii și face toate conexiunile necesare pentru ca visul tău să devină realitate. Până atunci, ți se pot petrece lucruri amestecate – un pas înainte, trei înapoi.
Ceea ce ai tu de făcut este să lași Forța Divină să acționeze prin tine.

Vei simți clar diferența dintre porniririle date de ego, de mintea rațională care spune că trebuie să facă ceva, de nerăbdare și atașament, și modul armonios în care acționează Universul prin tine. Diferența este că în al doilea caz nu vei obosi niciodată, nu vei simți că faci eforturi sau că împingi de la spate împlinirea visului tău. Te abandonezi Inteligenței Superioare și o răbdare de nestrămutat domnește în tine. Știi că ceea ce îți dorești este o realitate și că urmează să o experimentezi și în această dimensiune.

Desigur că există și proiecte care s-ar putea să țină mai mult de partea ta rațională și să ai impresia că intuiția nu are nimic de-a face cu ele. Greșit, chiar și obiectivele financiare sau profesionale, de exemplu, au legătură cu ceva mai profund din interiorul tău, ceva care te poate sprijini sau din contră, te poate frâna. Dacă știi clar ce vrei și lucrurile se mișcă în direcția pe care ți-o dorești, ești pe drumul cel bun. Dacă nu, apucă-te să faci investigații, să vorbești cu toate părțile din tine, să afli intențiile profunde din spatele acelui obiectiv, să verifici cât de ecologic este țelul tău pentru tine și pentru cei din jur, pe termen scurt și lung, și dacă ceva îți dă cu virgulă, dar nu știi ce, ai încredere în această senzație și lasă deoparte pentru o vreme dorința respectivă. Intuiția noastră știe cel mai bine care-i treaba cu virgula aia, dar nu întotdeauna vorbește pe înțelesul nostru sau nu întotdeauna suntem noi suficient de deschiși.

Așadar, munca interioară de clarificare îți aparține. Pune-ți toate întrebările posibile și nu le da numai răspunsuri raționale, ci ascultă-ți și corpul și intuiția. Cum? Făcând liniște în minte, observând gândurile și neindentificându-te cu ele. În timp, acest lucru îți va fi din ce în ce mai ușor.

Nu porni automat de la premiza că știi ce vrei.

Cum spuneam, acest proces de înțelegere și slefuire a propriului diamant poate dura zile, luni sau ani de zile. Se întâmplă așa deoarece suntem puternic condiționați de prejudecăți și crezuri preluate întâi de la părinți, apoi de la profesori, prieteni, Biserică, mass-media, etc. Unele dintre ele sunt bune pentru noi, altele ne limitează. Apoi, mai e vorba că mintea rațională are tendința să caute soluții și modalități de a transpune un vis în realitate și când nu le întrezărește începe să se opună.

Sper că acum lucrurile îți sunt mai clare și înțelegi că Universul dispune de resurse magice nebănuite.El așteaptă doar indicațiile tale clare, o viziune plină de viață, dorința ta de nestrămutat, încredere, răbdare, emoții pozitive și să dai curs impulsului intuitiv.

Succes în șlefuirea diamantului tău interior. Fă-l să strălucească puternic! 
În încheiere, ca exercițiu, lasă-mi un comentariu în care-mi scrii despre o experiență care-ți dorești să devină realitate pentru tine, un obiectiv, un vis, o dorință (poți să-i dai un nume generic "experiență pentru sufletul meu") și spune-mi:

1. 3 motive pentru care  vrei acel lucru, 
2. 2 implicații majore pe termen scurt sau lung (schimbări care vor interveni în viața ta când dorința i se va împlini), 
3. dă un nume temerilor sau îndoielilor care apar legate de visul tău
4. care sunt cele mai importante 3 efecte pozitive ale împlinirii dorinței tale

Vei vedea cât de mult  ți se vor clarifica lucrurile după acest exercițiu. 


Sursa: atractiasuccesului.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu