Postul gândurilor, al vorbelor si al senzaţiilor

Când spunem “post”, ne gândim în primul rând la cel alimentar, şi la renunţările aferente. Postul alimentar este într-adevăr important, dar nu într-atât cât postul gândurilor, şi al simţirilor. E bine să încercăm, măcar în perioada în care am hotărât să ţinem post, să nu judecăm, să nu bârfim, să nu ne supărăm. Nu e un lucru greu, dar nici atât de uşor pe cât pare! Fie şi pentru simplul fapt că trebuie (unii dintre noi) să învingem nişte obişnuinţe greşite, şi demult instalate. De fapt, ideea este că lucrul acesta e cu atât mai greu cu cât îl facem numai în post.

Parcă tocmai în post, când am hotărât să fim mai buni, şi să facem nişte sacrificii, apar şi pricinile de ceartă şi nemulţumire! Sunt acele ispite ale postului, despre care vorbesc Sfinţii Părinţi. Desigur, când spunem “ispită” ne gândim la o bunătate alimentară, sau la o râvnire pe alt plan. Şi acestea sunt ispite, şi trebuie ţinut cont de ele, dacă am hotărât să ţinem post, măcar din respect pentru Acela căruia i-am făgăduit să ţinem! Însă, ispită este şi obişnuinţa de a vorbi vrute şi nevrute, cu alunecare spre bârfă, şi tendinţa de a ne supăra, şi a ne apăra punctul de vedere…Sunt ispite împotriva cărora e greu de luptat atunci când nu le conştientizăm ca atare.

Dacă am vorbit despre postul gândurilor, şi al vorbelor, trebuie să spun câteva cuvinte şi despre postul senzaţiilor şi pornirilor noastre zise fireşti. Ca să exemplific, degeaba am hotărât noi să nu mâncăm prăjitura apetisantă pe care am zărit-o în vitrină, dacă în interior ne perpelim, şi abia aşteptăm să treacă postul pentru a o “executa”!  Desigur, fiecare nevoinţă a noastră este preţuită, dar pentru ca lucrurile să nu mai fie atât de grele, e necesar să cerem în rugăciune puterea de a duce postul. Iar dacă natura noastră nu îngăduie nevoinţe prea mari dintr-o dată, e bine să nu forţăm!Dumnezeu preţuieşte fiecare lucruşor pe care îl facem, şi ne ştie şi limitele, şi de aceea nu ne-ar cere ceea ce ne depăşeşte puterile.

Postul e un instrument necesar pe drumul desăvârşirii noastre. Marii prooroci ai Vechiului Testament, Iisus, apostolii, sfinţii – toţi au avut perioade de retragere şi post, chiar post negru. Şi, nu numai religia creştină atestă foloasele acestui exerciţiu spiritual, ci toate marile religii ale lumii. Postul este, în primul rând, un mijlocde a ne exercita stăpânirea asupra propriei persoane. “Cel care este în stare să se stăpânească pe sine, stăpâneşte lumea”, spune Budha. Un lucru asemănător a spus şi Iisus adresându-se tânărului bogat care l-a întrebat ce să facă pentru a moşteni viaţa veşnică: “Lasă tot ce ai“.

Deşi pare un lucru diferit, totuşi nu e aşa, pentru că aceasta ar fi fost o ocazie de a-şi demonstra stăpânirea asupra propriei dorinţe de a avea. Această dorinţă profundă de proprietate era aceea care-i îngrădea intrarea în Împărăţia Cerurilor, şi nu averea în sine. După cum spune şi Iisus: “Mai lesne intră cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăţia Cerurilor.” De fapt, El s-a referit la faptul că era “bogat în dorinţe”. Dovadă că nu bogăţia în sine era obstacolul, ci atitudinea faţă de ea, sunt şi spusele Sf. Ioan Gură de Aur: “Nu bogaţii, ci cei ce slujesc bogăţiei sunt osândiţi.“

“bogăţie” înseamnă altceva pentru fiecare, putem spune că de fapt sacrificiul adevărat (fiindcă asta este postul în esenţă – un sacrificiu pentru Dumnezeu, cel mai neînsemnat pe care îl putem face) înseamnă să renunţăm puţin la ceea ce ne place, şi are valoare pentru noi. Chiar dacă nu are nici o legătură cu mâncarea! (Ex: cititul unor cărţi care ne fac plăcere, dar nu ne îmbogăţesc neapărat, ieşirile în oraş cu prietenii pentru “distracţie”, cumpărarea unor lucruri frumoase, dar nu absolut necesare, etc.) Există o mare varietate de astfel de lucruri…

La ce ne foloseşte asta? Pe lângă faptul că Dumnezeu preţuieşte sacrificiul nostru, oricât de ciudat ar părea în ochii oamenilor (cu condiţia să îl facem pentru El, şi nu din alte motive), ne exersăm acea stăpânire-de-sine de care am vorbit mai sus. Scopul este să ajungem ca în noi să stăpânească “omul dinăuntru” – Sinele divin, şi nu “omul dinafară”, sau personalitatea, care mereu cere câte ceva.

Inchei prin cuvintele unui părinte filocalic ce exprimă întocmai esenţa postului:

 

“Semnul răbdării este dragostea de osteneli.”

 

“Căruia i s-a dat făgăduinţa, i se cere înfrânare.”(Sf. Teodor al Edesei)

RUGACIUNEA PREOTULUI ILARION ARGATU 
(1913 – 1999)

“IARTA-MA, DOAMNE:

-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut! 
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit! 
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit! 
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles! 
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat! 
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o! 
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o! 
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o! 
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit! 
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama nu am indraznit sa pasesc! 
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o! 
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne,
si a Imparatiei Tale Divine! 
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila
si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:

-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine ! 
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului! 
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea! 
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles! 
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu! 
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace! 
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne! 
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta! 
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei! 
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine! 
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te! 
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa! 
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatal nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile si va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus,
Amin!”

Sursa: http://stefaniacorduneanu.wordpress.com/2012/12/11/postul-gandurilor-al-vorbelor-si-al-senzatiilor/