sâmbătă, 9 februarie 2013

RUTINA ȘI DETALIILE CE TE DEFINESC



Oamenii tind să-și complice viața. Își asumă prea multe responsabilități, lucrează la mai multe proiecte odată și aleargă neîncetat după ceva. Mereu se grăbesc, iar în final se plâng că nu au timp.

Se spune că fericirea constă în lucruri mici, precum și obiectivele mari se ating în pași mici. Deci, totul constă în detalii. Ele fac diferența.

Acum aruncă o privire asupra stilului tău de viață. Observă lucrurile mici pe care le faci în mod repetat. Spre exemplul, drumul spre școală/locul de muncă, activitățile pe care le faci imediat după trezire sau înainte de culcare etc.

Aceste activități sunt obiceiurile tale, ce în ansamblu formează stilul tău de viață și te definesc ca individ. Confucius zicea că oamenii se aseamănă în natura lor, dar obiceiurile îi diferențiază. 

Întâi ne facem obiceiurile și apoi ele ne fac pe noi. De aceea e important să fii atent la activitățile cotidiane, pentru că ele dețin puterea asupra ta.

Problema majorității oamenilor stă în obiceiuri proaste. În rutină. Se învârt ca șoriceii în labirint, făcând aceleași lucruri zi de zi, pe pilot automat. Majoritatea lucrurilor ce le fac pe parcursul zilei sunt executate inconștient. 

Dacă ani de zile mergi pe același drum, creierul nu mai are nevoie să proceseze noi informații. În sistemul tău nervos sa format deja un obicei foarte puternic pe care-l execuți automat, ca un roboțel.

De multe ori, rutina devine cauza depresiilor, agresivității sau deprimării. Din rutină se naște plictiseala, lenea și, în cele din urmă, nefericirea.  

Deci, pentru a avea o viață fericită, primul lucru important pe care trebuie să-l faci este să distrugi rutina!

Metoda cea mai sigură este să faci aceleași lucruri în diferite moduri și să introduci obiceiuri pozitive în viața ta.

Spre exemplu, alege un alt drum spre școală/job sau în timp ce mergi încearcă să descoperi diferite detalii, ca de ex. observă o anumită culoare (la automobile, case, hainele trecătorilor etc.), schimbă zilnic culoare.

Atenție sporită acordă activităților pe care le faci imediat după trezire și până la culcare. 

Da, este și aceasta o rutină, însă una benefică! 

Începe prin trezirea de dimineață, la 5. Ce zici? Astfel câștigi 1-2 ore, pe care ți le poți dedica ție. Poți începe ziua cu meditație, rugăciune sau repetarea afirmațiilor pozitive, apoi să lucrezi la blogul tău, să citești, să-ți planifici ziua sau orice altceva. Cam astfel procedez eu.

Plus la asta, devii mult mai motivat și mai productiv în timpul zile, iar când ajungi la școală sau la muncă ești plin de energie, în comparație cu colegii tăi care abia se trezesc.

Seara, înainte de somn găsește timp pentru a analiza ziua trecută, vezi ce ai reușit să faci bine și ce nu. Excelentă ar fi și o plimbare scurtă înaintea somnului sau cel puțin câteva guri de aer proaspăt. Poți ieși la balcon sau pur și simplu la geam, scoate capul afară și răsuflă adânc.

Deconectează calculatorul și televizorul cu jumătate de oră înaintea de a te pune în pat. Câteva luni în urmă nu puteam adormi până pe la 1-2 noaptea și de aia tot mai stam la calculator. Problema nu sa rezolvat până nu am înlocuit calculatorul cu cărți.    

Deci, înainte de culcare, înlocuiește internetul cu lectura, sau orice altceva ce te preocupă. De exemplu, poți rezolva un cub rubik sau un puzzle, dacă îți plac florile, poți face o micuță ”junglă” la tine în odaie sau să te joci cu animalul tău de companie. Poți suna un prieten/ă și multe altele. 

Ideea e să faci fiecare zi diferită. Rutina nimicește orice, începând cu creativitatea, entuziasmul, productivitatea și culminând cu pofta de viață, respectul de sine, relațiile de cuplu și personalitatea. Dacă vrei să te dezvolți, fii atent la detalii și nimicește rutina!

Sursa: http://visator-cu-plumb-in-ochi.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu