sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Boala Hodgkin, o afecţiune malignă ce afectează persoanele tinere


Boala Hodgkin reprezintă o proliferare malignă a ţesutului limfoid, fiind descrisă pentru prima dată în anul 1832. În general, această boală afectează persoanele tinere. Şi chiar dacă se vorbeşte de malignitate, dacă boala este depistată din timp şi tratată corespunzător, atunci pacienţii pot duce o viaţă normală.
 
„Nu este foarte ușor când ți se pune acest diagnostic, mai ales dacă citești și îți dai seama că este o boală malignă. Dar, explicând cu tact și cu răbdare ce poate să facă medicina de astăzi pacientul începe să-și capete încrederea în sine, în ce va fi pe viitor și va ieși din această primă traumă, va uita de ea și își va desfășura activitatea perfect normal. Incidența este în Europa cam 1-2-3 cazuri la suta de mii de locuitori și afectează persoanele tinere, în plină putere de muncă, de creație și este și o problemă socială”, a declarat pentru SănătateaTv.rodr. Radu Niculescu, şef Secţie III Hematologie, Institutul Clinic Fundeni. 
 
Boala Hodgkin - Cauze
 
Deşi s-au emis tot felul de teorii, încă nu se cunosc cauzele exacte ale apariţiei bolii. „S-a emis teoria virală, s-a emis teoria ereditară, s-au găsit niște aglomerări cu pacienți cu Hodgkin, dar nici una dintre ele nu s-a dovedit 100% reală. Încă se caută. S-au observat niște aglomerări, adică un pacient care a avut Hodgkin sau un cancer, în familia respectivă se poate întâmpla să apară un al doilea caz și atunci ar trebui avut în vedere acest lucru. Persoanele din familia respectivă trebuie să fie mai atente, să se controleze mai des, să aibă controale periodice mai frecvente decât în mod obișnuit”, potrivit dr. Radu Niculescu.
 
Boala Hodgkin – Semne şi simptome
 
Inflamarea ganglionilor ar putea constitui un prim semn al bolii Hodgkins. Atenţia trebuie să fie sporită însă deoarece nu orice ganglion apărut este şi un limfom malign. „Acești ganglioni pot apărea la orice infecție. Ai o infecție de măsea, de ureche, apare un ganglion. Este o reacție normală. În primul rând apar infecțiile obișnuite. Foarte frecvent în ultima perioadă este tuberculoza ganglionară și am avut situații mai ales în aceste biopsii în care ne așteptam să fie un limfon și a fost tuberculoză. A treia frecvență sunt aceste limfoame, cancer de ganglioni care poate să fie Hodgkin sau nu. A patra, și cea mai dezastruoasă, este apariția demetastază ganglionară, de la un cancer cu punct nedeterminat. Dar, concret, în primul rând apar acești ganglioni. Ulterior poate să apară febra, scăderea în greutate și mâncărimea. Acestea ar fi principalele simptome”, a precizat dr. Radu Niculescu.
 
Boala Hodgkin - Diagnosticare
 
Diagnosticul de boală Hodgkin poate fi pus printr-o singură metodă: biopsia ganglionară. Metoda este uşor de abordat întrucât mai fectaţi sunt ganglionii de la periferie. Însă sunt şi situaţii în care ganglionii sunt interni,intraabdominali sau mediastinali. În astfel de cazuri, diagnosticul este mai dificil de stabilit pentru că necesită o intervenție chirurgicală, minimă, prin laparotomie, sau mai laborioasă, printr-o toracotomie sau o laparotomie mai extinsă. Potrivit şefului Secţiei III Hematologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, „în cazulganglionopatiilor interne se necesită internare într-o secție de chirurgie, toracică au generală și intervenția este destul de laborioasă în anumite situații, mai ales la tumorile mediastinale în care acestă tumoră poate să atingă toate organele, inima, aortă și atunci trebuie acordată o mare atenție modului în care este făcută biopsia, pentru a nu atinge organele respective.”
 
Boala Hodgkin – Stadii de boală şi tratament
 
Pentru a se stabili un tratament corespunzător este nevoie de o stadializare a bolii. În funcţie de extindere, boala Hodgkin are patru stadii. Astfel, „stadiul 1 are o extindere limitată, stadiul 2 o extindere mai amplă, în stadiul 3 sunt cuprinşi ganglionii și de deasupra și de sub diafragmă și stadiul 4 în care sunt cuprinse organele, adică determinare pulmonară, determinare hepatică sau determinare medulară. Și în acest caz tratamentul este foarte agresiv și una dintre metodele moderne de tratament este autotransplantul. În cazul celorlate există cure de polichimioterapie care sunt foarte bune și foarte eficiente. Sunt mai multe combinații de chimioterapie, dar din păcate la noi anumite medicamente din aceste grupe de combinații, lipsesc. Lipsesc mai ales cele ieftine”, a declarat dr. Radu Niculescu.
 
Dacă urmează întocmai tratamentul, pacienţii pot duce o viaţă normală
 
Dacă urmează întocmai tratamentul, pacienţii pot duce o viaţă normală. Însă trebuie să aibă grijă pentru că din cauza imunităţii mai scăzute determinate fie de boală fie de tratament sunt mai expuși la infecții. Aşadar, aceşti pacienţi ar trebui să se ferească de anotimpul rece sau de o infecție obișnuită, după cum atenţionează dr. Radu Niculescu.

Sursa: sanatateatv.ro

Ati intalnit persoane care au o astfel de boala?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu